Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Darren Cahill a "topit" internetul cu mesajul de suflet transmis în această noapte Simonei Halep

Bianca Dumitru

Actualizat 06/03/2024 la 09:42 GMT+2

Simona Halep a primit ieri după-amiază verdictul de la TAS în cazul de dopaj în care e implicată, pedeapsa sa fiind scăzută de la 4 ani la 9 luni. Darren Cahill a transmis un mesaj la câteva ore după anunț.

Simona Halep & Darren Cahill

Credit imagine: Eurosport

Simona Halep a primit marți, pe 5 martie, verdictul în cazul de dopaj în care a fost implicată încă din vara anului 2022, atunci când un test a ieșit pozitiv la Roxadustat pe durata US Open.
TAS a anunțat că peseapsa româncei va fi redusă de la 4 ani la 9 luni, ceea ce înseamnă că a fost deja ispășită, iar Simona poate reveni pe teren în cel mai scurt timp.
Vestea senzațională primită de româncă a făcut înconjurul lumii pe rețelele de socializare, unde au fost postate multe mesaje de felicitări pentru ea din partea oamenilor din sport și nu numai. Fostul ei antrenor, Darren Cahill, a reacționat imediat după verdict, scriind doar două cuvinte pe contul său de X.
Ulterior, la câteva ore după anunț, australianul care a fost mereu alături de Simona, arătându-și susținerea necondiționat în ultimii ani, a revenit cu un nou mesaj. Cahill și-a exprimat încântarea cu privire la întoarcerea româncei în circuit și i-a făcut o caracterizare foarte frumoasă.
"Integritate, onestitate și o luptătoare până în măduva oaselor. Ești extraordinară, Simo! Bravo și bine ai revenit acolo unde îți e locul", a scris Darren Cahill, lângă o fotografie cu Halep și trofeul de la Roland Garros.
Darren Cahill, despre Simona Halep
Citește și:

CÂND REVINE SIMONA HALEP PE TEREN DUPĂ REDUCEREA PEDEPSEI

Cel mai probabil, Simona Halep va dori să revină direct în sezonul de zgură, suprafață pe care a obținut cele mai mari succese din carieră. Turneul vizat este bineînțeles Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, acolo unde românca s-a impus în premieră la acest nivel, în 2018, după o finală disputată cu Sloane Stephens.
Pentru a ajunge la Roland Garros într-o formă de joc optimă, Simona Halep va dori să parcurgă câteva competiții premergătoare pentru a-și intra în ritm. Cel mai probabil, turneul de la Stuttgart este vizat de către româncă, având în vedere că a mai jucat acolo în trecut și a obținut rezultate bune.
Turneul de la Stuttgart va avea loc în perioada 15-21 aprilie și este urmat de Mutua Madrid Open (23 aprilie - 5 mai), acolo unde Halep a cucerit două titluri, și de Roma (7-19 mai), competiție în cadrul căreia Simona s-a impus în 2020.
Al doilea turneu de Grand Slam al anului se desfășoară în perioada 26 mai - 9 iunie, în direct pe Eurosport și pe aplicația Eurosport.
În plus, nu ar fi exclus ca Simona Halep să meargă alături de echipa României la duelul cu Ucraina din Billie Jean King Cup, pe 12-13 aprilie 2024. Prezența în această competiție reprezintă un criteriu de acceptare la Jocurile Olimpice, iar Halep a precizat în repetate rânduri că își dorește să meargă la Paris.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo