Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Darren Cahill, de partea lui Novak Djokovic în lupta strânsă de la vârful clasamentului ATP

Irina Aldea

Publicat 25/03/2020 la 12:26 GMT+2

Antrenorul australian din echipa Simonei Halep, Darren Cahill, susține că Novak Djokovic ar trebui să fie avantajat de decizia ATP și ITF de a îngheța clasamentele în această perioadă.

Djokovic

Credit imagine: Getty Images

În plină pandemie de coronavirus, WTA și ATP au decis să înghețe clasamentele după ce sezonul competițional a fost suspendat, însă hotărârea celor două entități a creat confuzie în toate privințele. De pildă, Novak Djokovic ar putea să doboare recordul pentru cele mai multe săptămâni petrecute pe locul 1 ATP fără să joace niciun meci.
În acest moment, Novak Djokovic (32 de ani) a adunat un total de 281 de săptămâni petrecute pe locul de lider mondial, fiind la doar cinci săptămâni distanță de recordul lui Pete Sampras (48 de ani) și 29 de săptămâni de liderul Roger Federer (38 de ani, locul 4 ATP). Dacă ATP va decide ca această perioadă de suspendare va conta în această numărătoare, atunci Djokovic va câștiga cel mai probabil această cursă strânsă.

Darren Cahill, de partea sârbului în această controversă

Brad Gilbert, în vârstă de 58 de ani, prietenul lui Darren Cahill, este de părere că: "Fanii lui Federer se vor supăra, dar Djokovic ar trebui să fie recompensat pentru săptămânile în care clasamentul e inghețat și el ocupă locul 1. A câștigat această poziție". De aceeași părere este și Darren Cahill: "Perioada aceasta ar trebui să fie contabilizată în favoarea lui Djokovic pentru că ar fi rămas oricum pe primul loc până la următorul turneu de Grand Slam. La fel și cu Ashleigh Barty".
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo