Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Darren Cahill, veste mare pentru Simona Halep. Colaborarea lor, turnură înaintea sezonului de zgură

Irina Aldea

Publicat 30/03/2021 la 10:27 GMT+3

Simona Halep, a treia jucătoare a lumii, s-a retras înaintea turului 3 la Miami, iar acum are o pauză înainte de sezonul de zgură. Darren Cahill i-a dat o veste mare campioanei noastre.

Darren Cahill & Simona Halep

Credit imagine: Eurosport

Dublă campioană de Grand Slam, Simona Halep a primit o veste uriașă din partea antrenorului ei australian, Darren Cahill. Acesta din urmă a decis să rămână alături de Simona și să o pregătească și la următoarele turnee din categorii inferioare, chiar dacă cei doi au o colaborare care îi permite lui Cahill să își aleagă competițiile la care vine.
În mod normal, tehnicianul de la Antipozi merge alături de Simona Halep doar la turneele mari, dar va fi alături de sportiva noastră și la competiția organizată în Germania, la Stuttgart. Simona s-a arătat foarte bucuroasă în momentul în care a primit vestea din partea lui Darren: "Darren va veni tot mai mult cu mine deoarece nu se poate întoarce în Australia, așa că sunt fericită", a spus Simona Halep.
Simona Halep a dezvăluit și de ce i-a lipsit atât de mult antrenorul australian: "Mi-a fost puțin dificil fără el timp de trei, patru luni, dar când ne înțelegem bine sunt motivată să continui", a adăugat Simona.

Ce urmează pentru Simona Halep în circuitul feminin de tenis

Turneul de la Miami reprezintă pentru Simona Halep finalul sezonului de hard. În mod normal, următoarele meciuri ale sportivei noastre ar urma să fie la Cluj-Napoca, în Billie Jean King Cup, contra Italiei, pe 16-17 aprilie. Asta în condițiile în care procesul recuperării decurge conform așteptărilor.
După competiția programată la jumătatea lunii aprilie, Simona Halep ar urma să meargă la Stuttgart, pentru un turneu de WTA 500, tot pe zgură. La finalul lunii aprilie, Simo va merge la turneul lui Ion Țiriac, Mutua Madrid Open, în perioada 29 aprilie – 8 mai. Sezonul de zgură continuă apoi cu turneul de la Roma, în perioada 10-16 mai, pe care Simona l-a cucerit în premieră în 2020. Pe 23 mai debutează al doilea tuneu de Grand Slam al anului, Roland Garros, în direct pe Eurosport.
Fiecare turneu ATP Masters 1000 și fiecare Mare Șlem sunt în direct, la cerere și fără reclame pe Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo