Davidovich Fokina, în semifinale la Washington, după o revenire incredibilă, de la 2-5 în decisiv în faţa principalului favorit
Publicat 26/07/2025 la 13:23 GMT+3
Alejandro Davidovich Fokina a semnat marea surpriză de la Washington, eliminându-l pe favoritul principal, Taylor Fritz, la capătul unui meci de poveste. Americanul a avut 5-2 în decisiv, dar a pierdut 5 gameuri la rând.
Alejandro Davidovich Fokina
Credit imagine: AFP
Davidovich Fokina este un talent aparte, doar accidentările şi mentalul precar arătat în trecut în momentele importante din turneele mari împiedicându-l să fie un jucător de top 20.
Acum, planetele par să se fi alniat pentru iberic, el făcând în 2024 optime la Australian Open şi semifinală la Monte Carlo, pe lângă două alte finale jucate în competiţii mai puţin importante.
În noaptea de vineri spre sămbătă, Davidovich Fokina părea să aibă o misiune imposibilă în sferturile de la Washington, Taylor Fritz, principalul favorit, fiind într-o formă excelentă. Chiar dacă yankeul a servit 20 de ani, ibericul a fost cel care a ridicat mâinile sus pentru a se bucura pentru victorie, la capătul unui adevărat thriller: 7-6 (7/3), 3-6, 7-5.
Revenire impresionantă a lui Davidovich Fokina în sfertul cu Fritz, de la Washington
Partida a durat mai bine de trei ore de joc, iar ibericul a revenit incredibil: condus cu 2-5 în decisiv, Davidovich Fokina a jucat perfect, gestionând excepţional ultimele 5 gameuri, pe care le-a câştigat.
"Fritz mă împinge mereu la limită, astăzi am avut noroc. Am fost la două puncte distanță de a ajunge la vestiar cu o înfrângere, dar mi-am revenit. Acum trebuie să mă relaxez, voi lua cina cu familia mea pentru a sărbători, dar sunt foarte recunoscător că pot juca acest gen de meciuri și că le pot câștiga", a spus ibericul la finalul partidei care s-a încheiat după 2 noaptea, în capitala Statelor Unite.
4-3 este acum scorul întâlnirilor directe Davidovich Fokina - Taylor Fritz, ibericul luându-şi azi revanşa pentru eșecul din turul 3 de la Wimbledon, de acum 3 săptămâni. Atunci, yankeul se impunea în 4 seturi, scor 6-4, 6-3, 6-7, 6-1.
Sferturile de la Washington au mai adus o mare surpriză, Daniil Medvedev fiind eliminat de francezul Corentin Moutet, care s-a impus cu 1-6, 6-4, 6-4. Succesul francezului a fost cu atât mai surprinzător, cu cât sportivul din Hexagon a jucat în ultimul set "într-un picior", având probleme fizice majore, de aici şi nervii afişaţi de rus la final.
În poate cel mai aşteptat meci al sferturilor, unul integral american, Ben Shelton l-a învins pe Frances Tiafoe cu 7-6 (7/2), 6-4.
Careul de aşi a fost completat de australianul Alex De Minaur, care a trecut cu un dublu 6-4 de Brandon Nakashima.
Semifinalele de la Washington:
- Davidovich Fokina - Ben Shelton
- De Minaur - Corentin Moutet
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo