A luat bătaie a 9-a oară de la Sinner și a cedat nervos! "E ca și cum ai încerca să rezolvi un puzzle"
Alex De Minaur a fost învins ieri după-amiază de Jannik Sinner la Cupa Davis, în două seturi, iar la finalul partidei a răbufnit, trântindu-și racheta. Ulterior, a dezvăluit cum este să joci împotriva liderului ATP, în fața căruia a cedat de 9 ori până acum.
De Minaur și Sinner, la Turneul Campionilor 2024
Credit imagine: Getty Images
Italia a obținut aseară a șasea calificare în finala Davis Cup, după ce s-a impus în ambele meciuri de simplu. În cea de-a doua partidă, după victoria lui Matteo Berrettini în fața lui Thanasi Kokkinakis, Jannik Sinner l-a învins fără nicio emoție pe Alex De Minaur, cu scorul de 6-3, 6-4, la capătul unui meci care a durat o oră și 29 de minute de joc.
Australianul, extrem de frustrat, și-a distrus racheta după ultimul punct al meciului în care a suferit a noua înfrângere în fața liderului mondial în tot atâtea meciuri disputate.
După ce s-a mai calmat, la conferința de presă, De Minaur a vorbit despre prestația sa în fața lui Sinner, mărturisind că nu a făcut toate lucrurile așa cum și-ar fi dorit, simțind încă o dată pe propria piele cât de greu este să îl înfrunți pe liderul mondial.
"Nu este niciodată ușor să joci împotriva numărului 1 din lume. Joacă cu multă încredere. A fost un meci greu și am avut ocazii. Dar da, nu a câștigat un milion de jocuri anul acesta fără motiv. Există un motiv pentru asta. A fost greu, am lucruri de îmbunătățit, sper că data viitoare voi avea o șansă mai bună", a spus De Minaur.
De Minaur, fără victorie în fața lui Sinner după 9 meciuri
Întrebat cum este să joci împotriva lui Jannik Sinner, care l-a învins de 9 ori până acum, în toate meciurile directe, australianul a evidențiat dificultățile cu care s-a confruntat în timpul partidelor și a făcut o comparație între aceste dueluri și jocul de puzzle.
"Este ca și cum ai încerca să rezolvi un puzzle pe care nu mulți oameni l-au reușit. Acesta este probabil cel mai bun mod de a descrie meciurile cu Sinner. Viteza mingilor și consistența lui îl ajută să nu-și piardă concentrarea pe tot parcursul jocului.
Deci, dacă vrei să ajungi să-l învingi, trebuie să joci cel mai bun tenis al tău. Mai ales în punctele importante, trebuie să faci un pas înainte. El iese, este solid, joacă bine și în momentele mari face acel pas înainte.
Este un jucător pe care e foarte greu să îl înfrunți în acest an, lucru pe care l-au simțit și alți adversari", a declarat Alex De Minaur, citat de Punto de Break.
Pentru Jannik Sinner și echipa Italiei urmează astăzi duelul cu Olanda, în finala Cupei Davis. Batavii s-au calificat în premieră în ultimul act al competiției, după ce au trecut de Spania și Germania.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)