Rafa Nadal va juca la simplu în Cupa Davis, anunță Marca! Programul confruntării Spania - Olanda
Publicat 19/11/2024 la 13:50 GMT+2
Turneul final al Cupei Davis va debuta astăzi, la Malaga, odată cu duelul Spania - Olanda din sferturi, iar Marca anunță că Rafa Nadal va juca în primul meci de simplu. Aflat la ultima competiție a carierei, "Matadorul" se va duela în partida de deschidere cu Botic van de Zandschulp.
Rafael Nadal beim Davis Cup 2024 in Málaga
Credit imagine: Getty Images
Rafael Nadal va spune adio tenisului de performanță în această săptămână, la turneul final al Cupei Davis. Într-un scenariu ideal pentru toți fanii "Matadorului", acesta va reuși să câștige trofeul alături de naționala Spaniei, dar în același timp fiecare prezență a sa pe teren ar putea fi ultima din carieră, astfel că toată atenția lumii tenisului e îndreptată către ce se întâmplă la Malaga.
Primul meci al competiției va fi cel dintre Spania și Olanda, contând pentru sferturile de finală. Până în această dimineață nu era clar dacă Rafa Nadal va juca și la simplu, el însuși anunțând că va fi primul care îi va transmite lui David Ferrer, căpitanul nejucător al Spaniei, dacă nu e pregătit. Se pare totuși că lucrurile au decurs foarte bine la antrenamentele din ultima săptămână și Rafa va evolua la simplu.
Conform Marca, decizia a fost luată aseară, astfel că Rafa va juca astăzi în meciul de deschidere al confruntării cu Olanda, contra lui Botic van de Zandschulp, ocupantul locului 80 în clasamentul ATP. Partida va începe la ora 18:00, ora României. Cei doi s-au mai întâlnit de două ori în circuit, în 2022, la Roland Garros și Wimbledon, iar ibericul a câștigat de fiecare dată în minim de seturi.
Rafa Nadal - Botic van de Zandschulp, primul meci al duelului Spania - Olanda din Cupa Davis
Pentru Rafa Nadal va fi primul meci oficial de simplu după o pauză de aproape 4 luni. "Matadorul" a jucat ultima sa partidă pe 29 iulie, când a fost învins de Novak Djokovic în primul tur al turneului olimpic de la Paris. după acea dată, "Matadorul" a mai jucat două meciuri de dublu în același turneu, alături de Carlos Alcaraz. Cei doi s-au oprit în sferturi la Paris, fiind învinși de dublul american Krajicek / Ram.
Luna trecută, Nadal a participat la "Six Kings Slam", în Arabia Saudită, unde a jucat două partide de simplu, ambele pierdute fără set câștigat, cu Alcaraz și Djokovic, dar acea competiție a fost una demonstrativă.
Rafa Nadal nu a mai jucat în Cupa Davis din 2019, când a pus umărul la câștigarea trofeului de către Spania. Pe parcursul acelui sezon, preliminarii și turneul final, "Matadorul" a adus 8 puncte echipei sale și a cucerit titlul în cea mai prestigioasă competiție interțări pentru a 5-a oară în carieră.
În al doilea meci al zilei se vor afla față în față Carlos Alcaraz (3 ATP) și Tallon Griekspoor (40 ATP). Va fi al 5-lea duel direct dintre cei doi jucători, iar palmaresul îi este net favorabil murcianului. Acesta a câștigat precedentele 4 întâlniri cu olandezul fără să cedeze vreun set. Ultimele două au avut loc în acest an, la Jocurile Olimpice și la turneul de la Beijing.
Dacă după primele două meciuri scorul va fi egal, disputa se va decide în urma meciului de dublu. În funcție de cum vor evolua lucrurile, cei doi antrenori vor decide pe cine vor miza în acel meci. Alături de Botic van de Zandschulp și Tallon Griekspoor, din echipa Olandei mai fac parte Wesley Koolhof (specialist de dublu - e locul 8 ATP) și Jesper de Jong (111 ATP la simplu). De cealaltă parte, Ferrer îi mai are la dispoziție, pe lângă Nadal și Alcaraz, pe Roberto Bautista Agut (46 ATP), Pedro Martinez (41 ATP) și Marcel Granollers (4 ATP la dublu).
Învingătoarea partidei Spania - Olanda se va dual în semifinale cu Germania sau Canada, care vor fi miercuri adversare în celălalt sfert de pe această parte a tabloului.
Promo
Promo