Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Decizie incredibilă luată împotriva Jelenei Ostapenko: "E teribil și absurd"

Cristian Mihală

Actualizat 10/03/2023 la 10:28 GMT+2

Măsură controverată luată de Comitetul Olimpic Leton, care i-a retras sprijinul financiar Jelenei Ostapenko, pe motiv că aceasta participă în aceleași competiții cu sportivii din Rusia și Belarus.

Jelena Ostapenko

Credit imagine: Eurosport

Secretarul general al Comitetului Olimpic Leton (LOC), Karlis Leinieks, a confirmat că Jelena Ostapenko va fi privată de sprijin financiar din partea statului, din cauza participării la aceleași turnee cu sportivii ruși și bieloruși. Aceeași măsură a fost luată și în privința tenismenelor Daria Semenista și Daniela Wismane, dar și în cazul a doi cicliști letoni.
Decizia a intrat în vigoare în martie și e una extrem de controversată, în contextul în care sportivii nu pot alege împotriva cui pot sau nu concura. Atâta vreme cât organizatorii competițiilor sunt de acord ca reprezentanții din Rusia și Belarus să participe, sportivii din Letonia sunt "legați de mâini și de picioare". Cel puțin în cazul tenisului, Ostapenko ar trebui practic să renunțe la toate concursurile pentru a mai putea fi susținută de stat.

Andrei Chesnokov: "Urmează să nu mai ai voie Cehov și Ceaikovski"

Andrei Chesnokov, fost jucător rus de top 10 ATP și semifinalist la Roland Garros în 1989, consideră că măsura e una aberantă, care nu face altceva decât să promoveze ura pentru ruși.
"Nu înțeleg acest lucru. Această decizie nu face decât să agraveze relațiile dintre oameni, să semene mai multă dușmănie, ură. Aceasta este o decizie teribilă și absurdă, habar n-am ce se va întâmpla în continuare. Este foarte posibil ca oamenii să fie amendați sau judecați pentru faptul că citesc cărțile lui Cehov sau pentru că ascultă muzica lui Ceaikovski. Prim-ministrul lor este cetățean al Statelor Unite, despre ce putem vorbi?
Vezi tu, jucătorii de tenis nu pot să nu comunice, se văd constant la competiții. Eu însumi am vorbit cu Ostapenko, cu mama ei, au o familie minunată, toți vorbesc rusă, poate ar trebui și ei amendați pentru asta. Este pur și simplu absurd să-i privezi de finanțare doar pentru că joacă împotriva rușilor", a spus Cesnokov, citat de gotennis.ru.
Evident, pentru Ostapenko măsura nu înseamnă nimic din punct de vedere financiar, în contextul în care a câștigat din tenis peste 12 milioane de dolari. Asta nu înseamnă însă că învingătoarea de la Wimbledon 2017 face obiectul unei decizii controversate, care nu are nicio legătură cu ce poate ea face.
Indian Wells ATP 1000 se desfășoară în perioada 6-19 martie și poate fi urmărit în direct pe Eurosport și în aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo