Declarație ciudată din partea fostului număr 2 ATP! "M-aș fi simțit prost dacă ajungeam pe 1 fără să fi făcut asta"
Casper Ruud se pregătește pentru Turneul Campionilor, competiție la care va participa în perioada 10-17 noiembrie alături de cei mai buni jucători din 2024. În această săptămână, norvegianul a oferit un interviu în care a dezvăluit care este principalul său obiectiv și cel mai mare vis.
Team Europe
Credit imagine: Getty Images
Casper Ruud a fost învins în această seară, în optimile turneului de la Metz, în două seturi, de Benjamin Bonzi, scor 6-4, 6-4, după o oră și 18 minute de joc.
Norvegianul de pe locul 7 ATP se va pregăti acum pentru Turneul Campionilor, competiție înainte de startul căreia a oferit un interviu în care a vorbit, printre altele, despre cel mai bun sezon din carieră.
Amintindu-și de 2022, an în care a ajuns până pe locul 2 mondial, Ruud a spus că se bucură, într-o oarecare măsură, că nu a ajuns pe prima poziție a ierarhiei pentru că nu-și dorește să facă asta înainte de a fi câștigat un trofeu de Grand Slam.
De altfel, sportivul care a jucat trei finale majore, două la Roland Garros și una la US Open, a dezvăluit că un astfel de titlu este obiectivul său principal, cel mai mare vis pentru care va lupta până la finalul carierei.
"Aș spune că, pentru mine, câștigarea unui Grand Slam este cel mai mare obiectiv, cel mai mare vis. În 2022, aproape că am devenit numărul 1 mondial. Știi, dacă te gândești bine, cred că dacă Alcaraz ar fi pierdut în fața lui Sinner la US Open având un punct de meci împotriva lui, iar eu aș fi ajuns în semifinale sau în finală, aș fi devenit liderul mondial.
Cred că m-aș fi simțit prost, într-un fel, dacă aș fi fost numărul 1 mondial fără să fi câștigat un turneu de Grand Slam. Așa că cred că acestea sunt cele mai importante și mi-aș dori ca ele să vină mai întâi. Dar bineînțeles, dacă mă gândesc la asta mai mult, nu mi-ar fi displăcut nici să fiu numărul 1 mondial, dar vreau să spun că pentru mine, un titlu de Grand Slam este scopul suprem, visul cel mai mare.
Așa că sunt fericit să nu fi ajuns acolo încă. Mi-ar fi plăcut să câștig poate acum doi ani sau când am avut ocazia, dar este ceva ce încă urmăresc să obțin și poate că voi continua să o fac pentru tot restul carierei, dar sper că într-o zi o voi face, voi fi din nou acolo, având șansa să joc un meci pentru a câștiga un Grand Slam", a declarat Casper Ruud, citat de WeLoveTennis.
Ruud, printre sportivii care vor juca la Turneul Campionilor
Pentru Casper Ruud urmează săptămâna viitoare Turneul Campionilor, competiție care îi reunește pe cei mai buni 8 jucători ai anului într-un show cu premii uriașe.
Iată cum vor arăta "urnele" la tragerea la sorți de joi:
Urna 1: Jannik Sinner și Alexander Zverev
Urna 2: Carlos Alcaraz și Daniil Medvedev
Urna 3: Taylor Fritz și Casper Ruud
Urna 4: Alex de Minaur și Andrey Rublev
Cotele la câștigarea Turneului Campionilor
Jannik Sinner - 2,5
Carlos Alcaraz - 3,5
Alexander Zverev - 6
Daniil Medvedev - 9
Taylor Fritz - 12
Andrey Rublev - 20
Alex De Minaur - 20
Casper Ruud - 25
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)