"Demon", în drum spre vârful ierarhiei ATP: "În 3-4 ani, voi depăși toate barierele!"
Publicat 22/07/2025 la 14:27 GMT+3
Alex de Minaur s-a declarat extrem de optimist în legătură cu următorii ani din cariera sa, fiind convins că va realiza lucruri mărețe până în 2028-2029. Australianul nu a jucat încă vreo semifinală de Grand Slam, dar e extrem de sigur că va "exploda".
Alex De Minaur lors du tournoi de Rotterdam, le 7 février 2025
Credit imagine: Getty Images
Circuitul ATP e dominat total de Sinner și Alcaraz, care au depășit orice așteptări, câștigând ultimele 7 Grand Slamuri și nu au rivali în clasament. Cu toate acestea, Rune a anunțat că țintește să fie numărul unu mondial, odată cu începutul parteneriatului lui Agassi, în timp ce Zverev a trecut peste problemele de sănătate mintală invocate după Wimbledon, spunând că are tot ce îi trebuie pentru a le face față italianului și spaniolului în Grand Slamuri: "Cred că pot să le stric petrecerea".
Până când unul dintre cei doi să confirme că are argumente să devină noul membru al "Big 3", locul rămâne vacant și e clamat inclusiv de Alex de Minaur, la nivel declarativ. "Demonul" nu vrea să se mulțumească cu a fi un jucător de top 10, care ajunge des în sferturile turneelor mari, și e convins că, la 26 de ani, marile realizări ale carierei sale sunt încă în vață.
Argumente în jocul australianului există: e printre cei mai rapizi din circuit, are o capacitate de contra-atac formidabilă, folosindu-se perfect de loviturile adversarilor și are o capacitate excelentă de a se adapta.
Alex de Minaur, convins că va progresa enorm în următorii ani
Învins de cinci ori în sferturile de finală ale turneelor de Grand Slam și fără niciun titlu major în palmares, De Minaur caută o nouă "renaștere", așa cum declară pe atptour.com .
"Acum am experiența, cunoștințele despre joc și fizicul necesare pentru a-mi explora limitele. Cred că în următorii trei sau patru ani voi obține rezultate excelente, voi depăși bariere importante în cariera mea sportivă și voi demonstra că nivelul meu maxim abia urmează", a fost declarația plină de optimism a "Demonului".
În sezonul de hard american, De Minaur are de apărat doar 400 de puncte, astfel că va reveni aproape sigur în top 10 ATP. Mai ales că, după Washington, unde vizează titlul, va participa la Rogers Cup, turneu de ATP 1000 văduvit de absența celor mai buni jucători din lume.
"Știam că trebuie să fiu în cea mai bună formă fizică și mentală posibilă pentru această ultimă parte a sezonului. Apăr puține puncte și sper cu adevărat să obțin victorii și să-mi îmbunătățesc clasamentul. Am trecut prin niște momente dificile la începutul anului, dar acum mă simt mai bine ca niciodată", a mai spus "Demonul".
Aș spune că obiectivul meu de acum și până la sfârșitul anului este să câștig încă 20 de meciuri, lucru care mi-ar permite să ajung la 50 de victorii într-un sezon pentru prima dată în cariera mea. Văd acest lucru ca fiind fezabil | Alex De Minaur.
Marele obiectiv pentru jucătorul de la antipozi e US Open 2025, unde speră să bifeze în premieră măcar o semifinală de Grand Slam. Turneul de la Flushing Meadows e singurul în care a ajuns de două ori în ultimii 8, ultima oară anul trecut, când a pierdut contra lui Jack Draper (3-6, 5-7, 2-6).
Ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open, este programat în perioada 24 august - 7 septembrie și va fi transmis în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo