Detalii uluitoare din "cazul Vondrousova". A refuzat controlul anti-doping în timp ce îşi plimba câinele
Publicat 24/06/2026 la 08:42 GMT+3
ITIA, prin vocea lui Nicole Sapstead, a explicat cum s-a ajuns la suspendarea de 4 ani a Marketei Vondrousova. Într-un interviu în The Guardian, apar informaţii noi despre caz: cehoaica a refuzat categoric testul antidoping, în timp ce ieşise afară să își plimbe câinele. Ca atare, stresul şi temerile pentru siguranţa sa, pe care le invocase pentru a se justifica, nu stau în picioare.
Marketa Vondrousova a fost suspendată până în 2030 după ce a refuzat un test anti-doping
Credit imagine: Getty Images
Jucătoarea cehă Marketa Vondrousova, campioană la Wimbledon în 2023, a fost suspendată timp de patru ani pentru că a refuzat să se supună unui test antidoping în decembrie 2025, a anunţat luni Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA).
"Conform regulilor antidoping, sancţiunea impusă unei jucătoare care refuză să se supună unui test trebuie să fie aceeaşi cu cea care i-ar fi fost aplicată dacă ar fi fost testată pozitiv", a declarat IITA într-un comunicat, precizând că suspendarea va dura până la 21 iunie 2030.
Vondrousova nu a depus o mostră în timpul unui control efectuat la domiciliul său pe 3 decembrie 2025, în jurul orei 20:00, a indicat ITIA. Ea şi-a justificat refuzul invocând stresul şi problemele de sănătate mintală, precum şi temerile pentru siguranţa sa. Tribunalul ITIA a conchis că elementele prezentate de acuzată nu au oferit "nicio justificare convingătoare".
Sentinţa pare foarte aspră în opinia multora, mai ales că peste cazuri precum "Sinner" şi "Swiatek" s-a trecut foarte uşor, cei doi primind suspendări simbolice. Drept urmare, mulţi s-au grăbit să judece decizia unei interziceri a dreptului la muncă pentru Marketa până în 2030, inclusiv PTPA exprimându-şi susținerea faţă de cehoaică.
ITIA, detalii neaşteptate din "cazul Vondrousova"
Doar că speţele nu sunt deloc similare, Sinner şi Swiatek aducând probe irefutabile cu privinţă la nevinovăţia lor şi la "dopingul accidental". În schimb, Vondrousouva, deşi nu a dat vreun rezultat pozitiv, a refuzat cu bună ştiinţă să se supună regulilor.
Un articol din The Guardian dezvăluie, prin vocea directorului antidoping de la ITIA, că jucătoarea cehă a refuzat pur și simplu testul antidoping, semnând chiar un formular în care își specifica refuzul. Asta în timp ce ieșea calm la plimbare cu câinele ei.
"Conform ITIA, Vondrousova nu i-a permis ofițerului de control antidoping să intre în apartamentul ei și a semnat un formular prin care se specifica clar faptul că refuză să se supună unui test. Nicole Sapstead, director senior antidoping la ITIA, a prezentat versiunea organizației privind refuzul Vondrousovei de a se supune unui test: "Jucătoarea a semnat formularul de refuz în faţa ofițerului anti-doping.
A ieșit din apartament pentru a-și plimba câinele și i-a spus clar ofițerului de control antidoping că refuză să se supună unui test. Ofițerul de control antidoping i-a cerut să semneze formularul pentru a confirma acest lucru. Le cerem ofițerilor noștri de control antidoping să fie cât mai clari posibil atunci când vorbesc cu jucătoarele. Nu este rolul lor să spună unei jucătoare ce sancțiune ar putea primi dacă alege să refuze un test. Dar ceea ce le spunem este: «Vă rugăm să fiţi foarte clari şi să explicaţi că vor exista consecințe, consecințe semnificative, dacă un test e refuzat». Deci, da, acest lucru i-a fost explicat foarte clar jucătoarei. A fost foarte clar că jucătoarea nu a dorit să se supună procedurii", notează The Guardian.
Avocatul Marketei Vondrousova, Jan Exner, a declarat pentru AFP că jucătoarea îşi rezervă dreptul de a face apel. În lumina celor apărute, fosta campioană de la Wimbledon poate spera, probabil, doar la o diminuare a pedepsei, reaua sa voinţă fiind pedepsită chiar mai puternic decât un test pozitiv, care poate ieşi astfel din varii motive, susţin specialiştii.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo