Djokovic a dat "alarma", la plecarea din Doha! Sârbul, ipostază îngrijorătoare la aeroport: "Surprinzător!"
Novak Djokovic a stârnit îngrijorare vineri, la plecarea din Doha, după ce a fost surprins șchiopătând vizibil la intrarea în aeroport. Această scenă ridică semne de întrebare asupra stării sale fizice înaintea turneelor importante din SUA, Indian Wells și Miami.
Novak Djokovic, Doha
Credit imagine: Getty Images
Novak Djokovic a fost surprins șchiopătând la plecarea din Doha. Imaginile surprinse de AS arată un Djokovic cu probleme evidente de deplasare, deși campionul sârb afirmase anterior că nu a resimțit dureri în timpul meciului său de simplu cu Matteo Berrettini, pe care l-a pierdut în minimum de seturi.
De asemenea, în cele două partide de dublu disputate alături de spaniolul Fernando Verdasco, nu a părut să aibă vreo dificultate evidentă. Spaniolii scriu că această ipostază a sârbului este "surprinzătoare" având în vedere că Nole nu a părut să resimtă dureri în timpul partidelor disputate în Qatar.
CITEȘTE ȘI:
- Alcaraz & Sinner, avertizați! Djokovic, tranșant, după eliminarea de la Doha: "Sunt favoriți, dar.."
- Medvedev şi-a făcut bagajul şi a plecat în timpul meciului, fără să salute adversarul
Djokovic, surprins șchiopătând la plecarea din Doha. Ce urmează pentru sârb?
Această situație este cu atât mai surprinzătoare cu cât Djokovic revenise pe teren la Doha după accidentarea care l-a forțat să se retragă din semifinala cu Alexander Zverev la Australian Open. Deși a reușit să-l învingă pe Carlos Alcaraz în sferturile de finală ale acelui turneu, evoluția sa fusese marcată de disconfort fizic, iar presa australiană l-a acuzat că ar fi simulat accidentarea.
Cu toate acestea, Djokovic a dat asigurări într-o conferință de presă că intenționează să participe la turneele Masters 1000 de la Indian Wells și Miami. Totuși, plecarea sa din Doha cu semne vizibile de durere lasă loc incertitudinii în ceea ce privește prezența sa la aceste competiții. Rămâne de văzut dacă Djokovic va oferi declarații oficiale despre acest disconfort arătat la plecarea din Doha.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)