Djokovic ar mai juca un singur meci în 2024! Sârbii au aflat care e următorul turneu al lui Nole
Novak Djokovic și-a anulat participarea la turneul Masters de la Paris Bercy, programat în perioada 28 octombrie - 3 noiembrie. Nole ar urma să mai joace un singur meci în acest sezon competițional, în Argentina, iar următorul turneu ar fi chiar Australian Open, potrivit jurnaliștilor sârbi.
Novak Djokovic
Credit imagine: Getty Images
Sâmbătă, Djokovic a jucat un meci cu Rafael Nadal în cadrul turneului demonstrativ din Arabia Saudită, Six Kings Slam, iar în timpul unei conversații cu jurnaliștii în cadrul conferinței de presă, cel mai titrat tenismen din istorie a precizat că abia după o scurtă vacanță își va face planuri pentru finalul sezonului.
În cadrul aceleiași conferințe de presă, Novak Djokovic a spus că nu va participa la turneul ATP de la Belgrad, iar jurnaliștii sârbi de la Sport Klub transmit că "este sigur că nu îl vom vedea pe Djokovic până la sfârșitul sezonului", cu excepția meciului demonstrativ pe care-l va juca în Argentina alături de Juan Martin del Potro pe data de 1 decembrie.
CITEȘTE ȘI:
- Ce șanse mai are Djokovic să ajungă la Turneul Campionilor, după ce s-a retras de la Paris
- The Big 3, dat deja uitării?! "Sinner și Alcaraz sunt mai buni decât Federer, Nadal și Djokovic!"
Djokovic ar fi renunțat la anul 2024, scriu jurnaliștii sârbi
Având în vedere rezultatul excelent de la Shanghai și evoluția în ultimul act acolo, părea cert că Djokovic își va asigura locul la Turneul Campionilor, chiar dacă nu joacă la Paris-Bercy, însă acest turneu nu mai e deloc pe lista priorităților lui Nole. După retragerea de la Paris, sârbul ar urma să-și ia o vacanță prelungită pentru ca în decembrie să treacă la pregătirea noului sezon competițional.
Jurnaliștii de la Sport Klub scriu că "șansele sunt mai mari că nu va fi prezent la Turneul Campionilor". Djokovic a sărbătorit triumful la Paris de șapte ori până acum în carieră, anul trecut cel mai recent. Titlul cu numărul 100 rămâne o sarcină pentru anul 2025, așadar, scriu sârbii, care mai precizează și faptul că "este tot mai sigur că următorul turneu al lui Novak va fi Australian Open, care începe pe 12 ianuarie anul viitor".
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)