Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Djokovic: "Asta e o veste grozavă!". Sârbul, încântat de un lucru, la Dubai

Cristian Mihală

Publicat 01/03/2023 la 11:30 GMT+2

Novak Djokovic a mărturisit, după victoria din primul tur de la Dubai, că accidentarea de la Australian Open nu l-a mai supărat deloc. Sârbul pare că s-a recupert total după problemele avute la cel de-al 22-lea Grand Slam câștigat.

Așa s-a calificat Djokovic în optimi la Dubai! Rezumatul victoriei în 3 seturi cu Machac

Novak Djokovic, numărul unu mondial, a debutat, marţi, cu o victorie dificilă la turneul ATP 500 de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 2.855.495 de dolari, 6-3, 3-6, 7-6 (7/1) cu cehul Tomas Machac (130 ATP). Djokovic, care are cinci titluri câştigate la Dubai, a obţinut victoria după aproape două ore şi jumătate (2 h 27 min), la o lună de la ultimul său meci, finala câştigată la Australian Open. Sârbul, care a comis 8 duble greşeli în acest meci, a avut 4-1 în setul decisiv, dar a fost egalat (4-4) şi a reuşit să se impună abia în tiebreak (7-1).
Novak, care a jucat cu o ruptură de 3 centimetri la Australian Open, nu a mai resimțit vreo durere, lucru extrem de important în perspectiva turneelor viitoare. El a luat o pauză de o lună pentru a se recupera total, iar în confruntarea cu Mahac nu s-a mai gândit deloc la problemele medicale avute la începutul anului.
"Nu m-am gândit niciun moment la picior azi, ceea ce e o veste grozavă. Nu m-a deranjat deloc. E adevărat, o accidentare e o accidentare, iar memoria musculară îți spune uneori că ceva acolo nu a fost în regulă la un moment dat. Asta îți dă un sentiment de nesiguranță când trebuie să te poziționezi pentru a executa loviturile, dar nu am simțit așa ceva azi. E o diferență mare între cum m-am simțit în acest meci și sentimentele avute în Australia", a dezvăluit Djokovic, citat de atptour.com.
13-0 este raportul victorii/înfrângeri pentru Djokovic în 2023

Djokovic, mulțumit de spiritul de luptă arătat la Dubai

Pe lângă starea fizică avută, Djokovic a văzut și un alt mare avantaj din disputa cu Mahac: faptul că în momentele importante s-a concentrat perfect, făcând din nou diferența în punctele cheie, așa cum ne-a obișnuit de atâtea ori.
În contextul în care adversarul a făcut o partidă mare, Nole s-a adunat în tie-breakul setului 3, când a fost mult mai compus decât în restul partidei, nedându-i vreo șansă lui Mahac.
"Sunt o mulțime de sentimente bune pe care le am după acest meci. Nu doar că nu am avut probleme cu accidentarea, dar spiritul de luptător a fost acolo. În tie-breakul decisivului am jucat cât de bine am putut", a mai spus Nole.
Djokovic, care a ajuns la 378 de săptămâni în fruntea clasamentului ATP (record absolut, a depășit borna all-time a lui Steffi Graf), îl va întâlni în optimi la Dubai pe Tallon Griekspoor, care a trecut de Lestienne în 3 seturi. Sârbul a fost ghinionist la tragerea la sorți, fiind pe aceeași jumătate de tablou cu Daniil Medvedev, pe care îl poate întâlni în semifinalele de la Dubai.
Programul de azi de la Dubai (de la 12:00, pe Eurosport 2 și în aplicația Eurosport)
  • Davidovich Fokina - Rublev
  • Van De Zandschulp - Ymer
  • Zverev - O'Connell
  • Sonego - Auger-Aliassime
  • Kokkinakis - Coric
  • Kotov - Hurkacz
  • Djokovic - Griekspoor
  • Medvedev - Bublik
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo