Djokovic "habar n-avea de nimic" în adolescență! Starurile din ATP care i-au dat sârbului o mână de ajutor: "M-a luat sub aripa lui!"

Novak Djokovic a rememorat începuturile dificile ale carierei și a dezvăluit că Ivan Ljubicic și Mario Ancic au avut un rol decisiv în adaptarea sa la circuitul ATP. Sârbul a povestit cum fostul număr 3 mondial l-a învățat nu doar tenis, ci și cum să se comporte în fața presei și să rămână autentic.

Jannik Sinner - Novak Djokovic - Wimbledon Rezumat

Sursa video: Eurosport

Astăzi deținătorul a 24 de titluri de Grand Slam și unul dintre cei mai mari jucători din istoria tenisului, Novak Djokovic privește cu recunoștință spre începuturile carierei sale. Sârbul a dezvăluit că, în perioada în care făcea primii pași în circuitul ATP, era complet dezorientat și că doi dintre cei mai buni jucători ai vremii, Ivan Ljubicic și Mario Ancic, au avut un rol esențial în dezvoltarea sa.
Într-un interviu acordat pentru SportKlub, Djokovic a povestit că Ljubicic și Ancic se aflau la apogeul carierei în momentul în care el încerca să își găsească locul în tenisul mare: "Amândoi erau în vârful lumii în acel moment, pe locurile trei și șapte în clasamentul ATP. În acea perioadă împărțeam același antrenor cu Ivan Ljubicic, care era numărul trei mondial".
CITEȘTE ȘI:

Djokovic, discurs sincer despre începuturile carierei: "Nu aveam nicio idee despre nimic"

Campionul sârb recunoaște că, atunci când a ajuns în circuitul profesionist, nu cunoștea aproape deloc detaliile tehnice și logistice care fac diferența la cel mai înalt nivel:
"Eram adolescent și nu aveam nicio idee despre nimic. Ce corzi să folosesc, ce rachetă, ce tip de echilibru, ce greutate ar trebui să aibă racheta... Chiar nu știam. Am învățat totul din mers. Eram un copil din Serbia care tocmai intrase în lumea tenisului și încercam să îmi găsesc drumul și să îmi câștig locul".
Djokovic spune că, într-o perioadă în care încerca să se adapteze rigorilor circuitului ATP, Ivan Ljubicic a fost omul care i-a oferit sprijinul de care avea nevoie. Fostul număr trei mondial nu l-a ajutat doar cu aspectele sportive, ci și cu tot ceea ce înseamnă viața unui jucător din circuit, de la relația cu presa până la comportamentul în afara terenului:
"M-a luat sub aripa lui. M-a ajutat și m-a ghidat pe tot parcursul procesului. Mi-a explicat cum să vorbesc cu presa și cum să mă comport. Cel mai important sfat pe care mi l-a dat a fost să fiu întotdeauna eu însumi și să rămân autentic".
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo