Djokovic, în al 9-lea cer: "Am jucat perfect un set și jumătate! Îmi e "foame" de victorii!"

Novak Djokovic s-a declarat încântat de nivelul jocului prestat în turul secund de la Miami, sârbul având surpriza să constate că se află la un nivel mult mai ridicat decât credea. Tabloul e unul ideal pentru Nole, după ce Alcaraz și Medvedev, cei mai buni jucători de pe jumătatea sa, au fost eliminați în turul doi.

Djokovic

Credit imagine: Getty Images

Novak Djokovic (5 ATP, favorit nr. 4) s-a calificat vineri seara în runda a treia a turneului ATP Masters 1.000 de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 9.193.540 de dolari. Nole s-a impus în două seturi, 6-0, 7-6 (7/1), în faţa australianului Rinky Hijikata (86 ATP), după o partidă de doar o oră şi 20 de minute.
Sârbul a avut 9 aşi şi a comis o singură dublă greşeală, etalând un joc neașteptat de bun, dacă ne raportăm la faptul că, la antrenamentul de joi, se plângea că poate rămâne în schimburi doar cu un serviciu bun. Novak a greșit foarte puțin, obținând o victorie de moral, foarte importantă în condițiile în care la Doha și Indian Wells fusese eliminat încă de la primul meci jucat.
"A fost un început perfect de turneu. Au trecut șase ani - prea mult timp - de când nu mai jucasem la Miami. Am fost nerăbdător să ies pe teren și să fac un meci mai bun decât în ultimele două turnee. Am avut două săptămâni de la ultimul meu meci la Indian Wells, așa că a fost destul timp să lucrez la tenisul meu. Acest lucru s-a reflectat pozitiv în jocul meu de azi (n.r. de vineri), sunt foarte mulțumit de nivelul arătat.
A fost super-important să am un meci grozav încă de la început. Am vrut să transmit un mesaj, mie și celorlalți, că sunt încă capabil să joc la un nivel înalt. Am pierdut în primul tur la două turnee, așa că mi-a fost foame să câștig aici, la primul meci. A fost un tenis aproape perfect pentru un set și jumătate. Apoi, cred că Hijikata și-a ridicat nivelul, iar duelul a fost foarte echilibrat. Sunt fericit că mi-am menținut nivelul tenisului și sper să joc și mai bine, pe măsură ce turneul progresează", a explicat Djokovic în conferința de presă.

Djokovic visează la al 100-lea titlu din carieră, chiar la Miami

Djokovic țintește al 7-lea titlu la Miami (împarte recordul de victorii cu Agassi, fiecare câte 6) și are ocazia să își treacă în palmares al 41-lea ATP 1000 din carieră (record absolut deja).
Dar, mai important, următorul succes într-un turneu ar însemna atingerea barierei fantastice de 100 de competiții câștigate, în întreaga-i carieră. Întrebat unde i-ar plăcea să bifeze acea bornă uimitoare, Nole nu a stat pe gânduri.
"La Miami, desigur, fără cea mai mică urmă de îndoială. Mi-ar plăcea să sărbătoresc cel de-al 100-lea titlu aici, cum să nu îmi doresc asta? Vom vedea, este un turneu lung, aceasta este doar prima mea victorie. Îmi dă încredere, îmi face plăcere să știu că pot juca așa bine, dar drumul este lung. Sper să progresez de la un meci la altul și să fiu în măsură să lupt pentru titlu. Ar fi incredibil după această perioadă", a mai spus Nole.
Sârbul are o șansă uriașă să ajungă în fazele finale ale turneuluid din Florida, în contextul în care de departe cei mai periculoși adversari de pe jumătatea sa de tablou - Medvedev (potențial oponent în sferturi) și Alcaraz (ibericul și Nole s-ar fi putut întâlni în semifinale) - au fost eliminați în turul secund.
Până să ajungă în fazele finale la Miami, Djokovic va avea o misiune facilă, cel puțin teoretic, în turul 3. Acolo el îl va înfrunta pe argentinianul Ugo Carabelli, un specialist pe zgură, care vine după două partide maraton, de câte trei seturi.
Rezultate din turul 2 la Miami:
  • Jaume Munar (Spania) - Daniil Medvedev (Rusia/N.7) 6-2, 6-3
  • Gael Monfils (Franţa) - Jiri Lehecka (Cehia) 6-1, 3-6, 7-6 (10/8)
  • Sebastian Korda (SUA/N.24) - Eliot Spizzirri (SUA) 6-4, 6-2
  • Stefanos Tsitsipas (Grecia/N.9) - Tseng Chun Hsin (Taiwan) 4-6, 7-5, 6-3
  • Lorenzo Musetti (Italia/N.15) - Quentin Halys (Franţa) 3-6, 7-6 (7/4), 7-5
  • Felix Auger-Aliassime (Canada) - Tristan Schoolkate (Australia) 6-4, 6-4
  • Camilo Ugo (Argentina) - Alex Michelsen (SUA) 6-7 (3/7), 7-5, 6-3
  • Novak Djokovic (Serbia/N.4) - Rinky Hijikata (Australia) 6-0, 7-6 (7/1)
  • Casper Ruud (Norvegia/N.5) - Miomir Kecmanovic (Serbia) 3-6, 6-4, 6-4
  • Alejandro Tabilo (Chile) - Corentin Moutet (Franţa) 5-7, 6-3, 7-5
  • Francisco Cerundolo (Argentina) - Alexandre Muller (Franţa) 6-1, 6-2
  • Tommy Paul (SUA/N.12) - Alexander Bublik (Kazahstan) 5-7, 7-5, 6-4
  • Grigor Dimitrov (Bulgaria/N.14) - Federico Cina (Italia) 6-1, 6-4
  • Karen Khachanov (Rusia/N.22) - Nick Kyrgios (Australia) 7-6 (7/3), 6-0
  • Brandon Nakashima (SUA) - Roberto Carballes (Spania) 6-4, 4-6, 6-3
  • David Goffin (Belgia) - Carlos Alcaraz (Spania/N.2) 5-7, 6-4, 6-3.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo