Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Djokovic își face echipă pentru titlul #25 de Grand Slam! Un vechi membru, cooptat din nou de Nole

Irina Aldea

Publicat 27/04/2024 la 23:36 GMT+3

Novak Djokovic a rămas fără antrenor la sfârșitul lunii martie, atunci când a anunțat despărțirea de Goran Ivanisevic. Marele campion sârb se pregătește acum pentru noi succese, motiv pentru care a cooptat un fost membru în echipa sa.

Novak Djokovic, marele câștigător, interviu exclusiv pentru Eurosport la Premiile Laureus

La exact o lună după despărțirea de Goran Ivanisevic, Novak Djokovic se pregătește intens pentru revenirea în circuit. După eliminarea suferită în semifinale la Monte Carlo, în fața lui Casper Ruud, Novak Djokovic a decis să ia o pauză de la tenis și s-a retras de la Madrid, dar se pregătește zilele acestea pentru a juca la Roma, acolo unde s-a impus de șase ori în carieră.
Zilele acestea, Novak Djokovic a revenit la Belgrad pentru a se antrena și nu mică le-a fost mirarea jurnaliștilor sârbi care au văzut un fost membru din echipa lui Nole alături de el la antrenamente. Preparatorul fizic austriac Gebhard Gritsch este implicat în pregătirea lui Novak Djokovic pentru următoarele provocări.
CITEȘTE ȘI:

Djokovic își face echipă pentru titlul #25 de Grand Slam! Un vechi membru, cooptat din nou

Acesta, în vârstă de 67 de ani, a colaborat cu tenismenul sârb din 2009 până în 2017. În cele mai recente fotografii de la Belgrad, unde Novak se pregătește pentru Masters-ul de la Roma, Gritsch poate fi văzut alături de Miljan Amanovic. Gritsch este un om care activează în tenis de peste 20 de ani, iar pe parcursul carierei sale a lucrat și la echipele naționale ale Filipinelor și Indoneziei.
Din 2019, rolul de preparator fizic este deținut de italianulMarco Panichi. Încă nu e clar dacă Marco va rămâne și el în echipă sau nu, însă e cert că Nole încearcă acum diferite metode pentru a se pregăti cât mai bine cu putință pentru turneele viitoare, punând accent pe Roland Garros, acolo unde e campion en-titre.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo