Djokovic, lăsat fără cuvinte... la propriu: "Tu ești cel care m-a făcut să plâng?!" Sârbul, glumă genială

Djokovic a oferit un moment memorabil la gala premiilor Laureus, îmbinând umorul cu emoția într-o revedere specială cu un jurnalist care l-a surprins în lacrimi la Jocurile Olimpice din 2024. Replica savuroasă a sârbului și confesiunea sinceră au făcut deliciul internauților.

Paris 2024 - Djokovic vs Alcaraz - Rezumate de la Olimpiadă

Sursa video: Eurosport

Prezent la Madrid la începutul acestei săptămâni, cu ocazia galei premiilor Laureus, Novak Djokovic a fost în centrul atenției oriunde a apărut, chiar dacă a fost nevoit să se retragă de la turneul Masters de la Madrid. De această dată, sârbul a oferit un moment savuros, dar și încărcat de emoție, în cadrul galei, unde a fost co-prezentator alături de schioarea Eileen Gu.
În capitala Spaniei, Djokovic s-a reîntâlnit cu jurnalistul Julian Paul, cel care fusese alături de el într-un moment extrem de sensibil, imediat după triumful de la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Revederea a declanșat un dialog plin de nostalgie și umor:
"Nole, nu știu dacă îți amintești de mine? Ți-am oferit o fotografie de la Jocurile Olimpice de la Paris 2024", a spus jurnalistul.
"Da... tu ești cel care m-a făcut să plâng? Mi-ai dat fotografia...", a răspuns Djokovic.
"Da, ai plâns mult", a replicat acesta, râzând.
Momentul a fost urmat de o glumă tipică pentru cel mai longeviv lider mondial din istorie: "Vrei să mă faci să plâng din nou? Nu mai face asta, am machiaj pe față!", a spus Djokovic, stârnind hohote de râs.

Novak Djokovic, dialog savuros cu jurnalistul care l-a făcut să plângă la Paris 2024

Dincolo de umor, sârbul a vorbit apoi cu seriozitate despre impactul acelui moment: "A fost cu adevărat frumos! M-ai surprins într-un moment foarte emoționant și este o amintire minunată. Fotografia aceea mi-a amintit de primii pași pe care i-am făcut pe terenul de tenis".
Ulterior, jurnalistul a rememorat întâlnirea pe rețelele sociale, subliniind cât de mult a însemnat pentru el conversația cu cel mai mare tenismen din istorie. Acesta și-a exprimat speranța că drumurile lor se vor intersecta din nou la Jocurile Olimpice de la Los Angeles 2028:
"O nouă întâlnire cu Novak Djokovic. După un moment de neuitat la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, la ceremonia Laureus Awards a urmat un nou interviu. Îți mulțumesc din nou pentru că ai fost deschis în acel moment special, după ce ai realizat totul. Pentru că ți-ai oferit timp să asculți și, mai presus de toate, să te lași emoționat. Sper să ne revedem la Los Angeles 2028", a transmis Julian Paul.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo