Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Djokovic, mesaj neașteptat, imediat după ce a ajuns în Australia! Anunțul făcut la 2 ani după momentul expulzării

Irina Aldea

Publicat 28/12/2023 la 15:30 GMT+2

Novak Djokovic a ajuns azi în Australia, la Perth, acolo unde va evolua în cadrul United Cup. La aterizare, super-campionul sârb a făcut un anunț neașteptat, la aproape doi ani de la momentul expulzării din Australia, spunând că speră să nu fie pentru ultima dată când vine în țara în care a câștigat 10 titluri de Grand Slam.

Australian Open 2024 se vede în direct pe Eurosport și pe aplicația Eurosport (14-28 ianuarie)

Cel mai bun jucător de tenis din lume, Novak Djokovic, a declarat astăzi, la Perth, că este o onoare pentru el să reprezinte Serbia la United Cup, potrivit presei australiene. Ieri, Djokovic a jucat un meci demonstrativ cu Carlos Alcaraz la Riad, iar astăzi a ajuns la Perth. Alcaraz l-a învins ieri pe Djokovic cu 4-6, 6-4, 6-4, după aproape două ore de joc.
Cel mai bun jucător de tenis din lume a declarat la sosirea la Perth că este pregătit pentru United Cup și Australian Open, înainte să facă un anunț neașteptat: "A trecut ceva timp de când am jucat aici. Îmi amintesc că de fiecare dată când am jucat la Perth a fost grozav. Oamenii de aici, din Australia, iubesc tenisul, sportul în general, așa că nu mă aștept la mai puțin acum. Sunt sigur că toată lumea se va bucura", a declarat Djokovic la Perth.
CITEȘTE ȘI:

Novak Djokovic, mesaj îngrijorător, imediat după ce a ajuns în Australia

United Cup se va juca în perioada 29 decembrie - 7 ianuarie, iar Serbia va face parte dintr-o grupă cu Cehia și China. Serbia va juca împotriva Chinei pe 31 decembrie, iar împotriva Cehiei trei zile mai târziu: "Este întotdeauna o onoare să reprezint Serbia. Sper că tribunele vor fi pline și că mulți oameni vor veni să urmărească meciurile noastre. Va fi o bună introducere pentru Melbourne", a declarat jucătorul de tenis născut la Belgrad.
Djokovic își va apăra apoi titlul la Australian Open, între 14 și 28 ianuarie, la doi ani după ce a fost expluzat din Australia, din cauza refuzului său de a se vaccina împotriva COVID-19: "Sper că nu este ultima dată când joc în Australia. Întotdeauna aștept cu nerăbdare să vin aici. Simt că în urmă cu câțiva ani am jucat aici cel mai bun tenis al meu și am avut parte de un sprijin puternic", a conchis Djokovic.
Primul turneu de Grand Slam al anului, Australian Open, care se desfășoară în perioada 14-28 ianuarie 2024, poate fi urmărit în direct pe Eurosport și pe aplicația Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo