Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Djokovic, suspectat că se folosește de accidentări ca o strategie?! "Există un semn de întrebare"

Maria Olteanu

Actualizat 03/01/2024 la 20:15 GMT+2

Novak Djokovic s-a accidentat la începutul anului, în United Cup, dar speră ca până la Australian Open să fie refăcut complet. În timp ce acesta își face griji pentru revenirea sa pe teren, John Alexander a analizat modul în care Nole apelează la timeout-uri medicale, considerând că aici poate fi vorba despre o strategie a sârbului.

Novak Djokovic of Team Serbia receives treatment to his right arm during his singles match against Alex de Minaur of Team Australia during day six of the 2024 United Cup.

Credit imagine: Eurosport

Novak Djokovic, numărul unu mondial, a suferit primul său eşec din 2024, înclinându-se în două seturi, 4-6, 4-6, în faţa australianului Alex De Minaur, în primul meci din cadrul întâlnirii Australia - Serbia, disputat miercuri la Perth, în sferturile de finală ale United Cup.
Marţi, în victoria obţinută de Serbia în faţa Cehiei, evoluţia lui Djokovic a fost îngreunată de o problemă la încheietura mâinii drepte, iar Nole a avut nevoie din nou de îngrijiri din partea fizioterapeutului, înainte ca De Minaur să reuşească break-ul şi să câştige primul set.
Djokovic apelase la ajutorul medicului și în prima zi a anului, la meciul de luni, însă atunci, după timeout-ul medical, a revenit foarte bine în joc, câștigând partida.
După meciul lui Nole de marți, în fața lui Jiri Lehecka, în United Cup, partidă în care s-a impus în ciuda problemelor medicale, fostul număr 8 mondial, John Alexander, l-a criticat pe sârb pentru modul în care folosește adesea timeout-urile medicale pentru a rupe ritmul adversarilor săi.
"După ce a pierdut setul al doilea, a luat un time-out pentru a i se masa încheietura mâinii timp de aproximativ cinci minute, a întrerupt concentrarea adversarului și apoi și-a revenit, a câștigat următoarele cinci game-uri și setul al treilea cu 6-1.
În acest moment, sunt de acord cu mulți dintre prietenii mei care spun că, dacă nu văd sânge, nu cred că este vorba de o accidentare.
Dacă există un semn de întrebare asupra măreției întregii sale cariere, acesta este modul în care mulți oameni cred că a folosit în mod strategic time-out-urile medicale", a declarat australianul, citat de We Love Tennis.

DJOKOVIC, AMĂNUNTE DESPRE ACCIDENTAREA SA: "CU CÂT JOC MAI MULT, CU ATÂT MĂ DOARE MAI TARE"

Djokovic nu a început cum și-ar fi dorit anul 2024. Problemele la încheietura mâinii i-au dat bătăi de cap, dar speră ca până la debutul la Australian Open să fie 100% refăcut.
"Cu cât joc mai mult, cu atât mă doare mai tare. Sper ca această problemă să nu se agraveze şi să am suficient timp să mă recuperez înainte de următorul meci", a spus Djokovic în conferinţa de presă.
Din fericire pentru fanii lui Nole, numărul unu mondial nu va mai fi nevoit să joace la United Cup. Ajla Tomljanovic a învins-o fără drept de apel pe Stevanovic (6-1, 6-1), în celălalt meci de simplu de la United Cup, eliminând astfel Serbia. Australia va evolua în semifinalele competiţiei sâmbătă, iar Novak va avea suficient timp să se refacă.
Djokovic venea după o serie de 43 de meciuri câştigate în Australia şi se pregăteşte pentru cucerirea celui de-al unsprezecelea său trofeu la Melbourne Park, după ce pierduse ultima oară în această ţară în faţa sud-coreeanului Hyeon Chung, în optimile ediţiei din 2018, când sârbul a fost afectat de o problemă la cot.
Djokovic va avea parte de o săptămână şi jumătate de pauză înainte de primul mare obiectiv al sezonului, Australian Open. Învingător de 10 ori la Melbourne, cel mai titrat jucător din istorie va încerca să bifeze al 25-lea Grand Slam din carieră.
"Cred că nu vor fi probleme la Australian Open, am suficient timp să mă recuperez", a anunţat Nole.
Primul turneu de Grand Slam al anului, Australian Open, care se desfășoară în perioada 14-28 ianuarie 2024, poate fi urmărit în direct pe Eurosport și pe aplicația Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo