Câștigător la Australian Open în 2014, Stan Wawrinka se află în fața primei finale de la Roland Garros. Al 8-lea favorit al acestei ediții, elvețianul avansase cel mai mult până în sferturi, acolo unde a cedat în fața lui Rafa Nadal, în 2013. Semifinala cu Jo-Wilfried Tsonga a controlat-o destul de autoritar, în ciuda faptului ca două seturi au fost decise la tie-break, câte unul de fiecare parte.
A doua semifinală a început vineri însă deznodământul s-a amânat pentru sâmbătă, din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Astfel, Novak Djokovic a început în forță și a reușit câte un break în primele două seturi, pe care și le-a adjudecat cu un dublu 6-3. Murray a avut însă puterea să revină, a servit excelent la 5-4 pentru liderul ierarhiei ATP pentru a realiza apoi break-ul. După 7-5 pentru britanic și 3-3 în setul 4 s-a luat decizia continuării jocului a doua zi. Apoi, Murray a fost mai proaspăt la reluare, trimițând meciul în decisiv după un nou 7-5. Soarta partidei s-a schimbat din nou, Djokovic a reușit rapid break-ul, a fost puternic la serviciu în timp ce Murray nu a mai putut să-și pună în aplicare defensiva excelentă. A fost 6-1 în decisiv iar Nole își continuă parcursul excelent din 2015, după succesele de la Australian Open, Indian Wells, Miami, Monte Carlo și Roma.
Djokovic și Wawrinka au mai fost adversari de 20 de ori. Nole are un avantaj clar, 17-3. Singurele victorii ale elvețianului s-au produs în sferturi la Australian Open (2014), în optimi la Viena (2006) și în finala de la Umag (2006). Ultima întâlnire directă este semifinala de anul acesta de la Melbourne, acolo unde Djokovic s-a impus în 5 seturi.
Australian Open
Darren Cahill nu-l menajează deloc pe Djokovic! Ce l-a deranjat cel mai mult pe australian
ACUM 2 ORE
Eurosport transmite în direct finala dintre Novak Djokovic și Stan Wawrinka, duminică de la ora 16.00.
Australian Open
AUSTRALIAN OPEN LIVE BLOG / Cîrstea și Begu, primele românce care intră în arenă
ACUM 3 ORE
Australian Open
Zverev, declarație controversată: "Cred că mulți jucători au acum Covid"! Argumentele germanului
ACUM 3 ORE