Sabalenka, fascinată de ce a trăit în semifinala cu Gauff de la Wuhan: "Îi mulțumesc lui Qinwen"
Publicat 12/10/2024 la 14:52 GMT+3
Aryna Sabalenka s-a calificat dramatic în finala turneului WTA 1000 de la Wuhan, după o revenire de poveste în fața lui Cori Gauff, de la set și 4-2 pentru americancă. La final, bielorusa a spus că s-a simțit ca într-o finală de Grand Slam datorită atmosferei fantastice din tribune și e convinsă că medalia olimpică de aur câștigată de Qinwen Zheng a crescut popularitatea tenisului în China.
Aryna Sabalenka
Credit imagine: Getty Images
Aryna Sabalenka și Cori Gauff au oferit unul dintre cele mai palpitante meciuri ale anului în tenisul feminin, în care au avut loc o serie de răsturnări de situație rare. Americanca a condus cu set și 4-2, dar ceva s-a rupt în jocul său în acel moment și bielorusa a preluat controlul.
Aryna a reușit o serie de 7 game-uri câștigate la rând și a ajuns să conducă cu 4-1 în decisiv, dar s-a văzut egalată și Gauff părea pe val. Experiența triplei campioane de Grand Slam s-a văzut, iar aceasta s-a impus în cele din urmă cu 1-6, 6-4, 6-4, după două ore și jumătate de joc.
La interviul de la final, Sabalenka s-a declarat fascinată de atmosfera creată de fanii chinezi și în același timp surprinsă că este prima jucătoare din istorie care ajunge în 3 finale la Wuhan. Bielorusa a spus că s-a simțit ca într-o finală de Grand Slam și i-a mulțumit lui Qinwen Zheng că a devenit campioană olimpică, deoarece succesul ei de la Paris a creat o adevărată isterie în China în privința tenisului, lucru de care profită toate jucătoarele.
"Nu știam (nr. că e prima jucătoare cu 3 finale la Wuhan). Sună nebunesc. Iubesc acest loc. Îi mulțumesc mult Qinwen pentru câștigarea medaliei de aur la Jocurile Olimpice. Simt că tenisul devine din ce în ce mai popular în China acum. A fost o arenă plină. Este foarte plăcut să joci în fața voastră. Sunt foarte fericită că sunt în finală. Voi da tot ce am pentru a câștiga acest frumos trofeu pentru a treia oară.", a spus Aryna în uralele publicului.
Aryna Sabalenka, uimită de atmosfera creată de fanii chinezi la meciul cu Gauff de la Wuhan
Bielorusa și-a continuat discursul elogios la adresa publicului și a făcut câteva referiri și despre meci, subliniind că a avut nevoie de numai câteva erori ale lui Gauff pentru a-și recăpăta încredea și a simți că poate întoarce lucrurile în favorarea sa: "Cu siguranță s-a simțit ca unul dintre cele mai mari meciuri din cariera mea, din punct de vedere al atmosferei, este ca o finală de Grand Slam. Coco este o jucătoare incredibilă. Am avut o mulțime de lupte grele în trecut. E într-o formă grozavă. Știam că trebuie să muncesc foarte mult pentru a obține victoria. Câteva greșeli din partea ei și am ajuns să cred că mai am șanse în acest meci. Sunt foarte mulțumită de această victorie. Este una cu adevărat importantă.".
Odată cu succesul de azi, bielorusa a ajuns la 16 victorii la competiția din China, egalând-o pe Petra Kvitova, care era lider la acest capitol până azi.
Aryna Sabalenka va lupta duminică pentru marele trofeu cu o reprezentantă a gazdelor, pentru că în semifinala a 2-a se întâlnesc Qinwen Zheng și Xinyu Wang. Evident, campioana olimpică e mare favorită, iar dacă își va respecta statutul va avea șansa revanșei în fața Arynei, care a învins-o la începutul anului în finala de la Australian Open, dar și în sferturile de la US Open.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo