Atunci în vârstă de 55 de ani, Bobby Riggs, câștigător a șase titluri de Grand Slam (trei la simplu, două la dublu și unul la dublu-mixt), era cunoscut pentru comentariile misogine pe care le făcea la adresa sportivelor în general. El considera că femeile nu există cu adevărat în sport și le provoca pe cele mai bune tenismene ale momentului să-l înfrunte, totul pentru a demosntra că dreptatea e de partea lui.
El spunea la acel moment că în ciuda vârstei lui, ca bărbat e mai bun decât orice femeie din tenisul de top al momentului, bărbații fiindu-le femeilor superiori. Riggs a fost unul dintre cei mai buni tenismeni ai anilor 1940, a încheiat pe primul loc în clasament de trei ori și simțea în continuare, chiar și la 55 de ani, că poate să învingă orice sportivă aflată în top.
https://i.eurosport.com/2020/05/13/2818317.jpg
Tenis
"Nu mi-am imaginat asta niciodată!" Tsitsipas, despre problemele cu care s-a confruntat în 2021
ACUM 18 MINUTE
După ce s-a retras din tenis, în 1951, Riggs a rămas ancorat în lumea sportului alb, iar în 1973 a provocat-o pe Billie Jean King la un meci, însă ea a refuzat, considerând provocarea lui Riggs un teatru ieftin”. Riggs a vrut un meci împotriva lui Billie Jean King tocmai pentru că aceasta din urmă era cunoscută pentru faptul că era feministă și susținea egalitatea premiilor dintre bărbați și femei.

Riggs – Court, denumit Masacrul de Ziua Mamei

În acel moment, Margaret Court a pus piciorul în prag și a acceptat să joace un meci de tenis cu Bobby Riggs. La acel moment, australianca avea 30 de ani și era liderul mondial din WTA. În ziua partidei, 13 mai 1973, 5000 de fani au venit să urmărească meciul în Ramona, California, chiar de Ziua Mamei. Televizat de către CBS Sports, meciul a debutat cu momentul în care Riggs a intrat pe teren și i-a oferit adversarei lui flori de Ziua Mamei, flori pe care Margaret Court le-a acceptat făcând o reverență.
https://i.eurosport.com/2020/05/13/2818316.jpg
Riggs a folosit o mulțime de scurte și loburi, fapt care a dezechilibrat jocul adversarei lui. Până la urmă, Riggs a obținut o victorie zdrobitoare, clară, fără niciun dubiu, scor 6-2, 6-1, iar a doua zi era pe coperta tuturor marilor ziarelor din Statele Unite ale Americii. Billie Jean King a considerat înfrângerea colegei de circuit o înfrângere a tuturor femeilor și a acceptat până la urmă să dispute un meci cu Riggs.
Acel meci a avut loc în luna septembrie a aceluiași an, atunci când Billie Jean King s-a impus clar cu scorul de 6-4, 6-3, 6-3. Acel moment a intrat în istoria sportului alb drept ziua în care toate femeile din sport și-au recâștigat încrederea în ele.
https://i.eurosport.com/2020/05/12/2817872.jpg
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Tenis
Detalii de ultimă oră privind starea de sănătate a lui Rafael Nadal! Când vrea să revină pe teren
ACUM 2 ORE
Tenis
Simona Halep a făcut un anunț mare pentru fani: "Mai vreau să joc doi-trei ani"
ACUM 12 ORE