#DORdeSPORT Ivan Lendl, adevăr și cinism: “Vă mulțumesc că ați venit să mă vedeți deși nu mă iubiți”

Tenisul nu a dus niciodată lipsă de mari campioni, dar nici de caractere puternice. Ivan Lendl a fost și una, și alta. Sportivul din Cehoslovacia a avut la degetul mic a doua jumătate a anilor ’80, petrecând 270 de săptămâni în fotoliul de lider mondial și încheind decada cu 83 de titluri la simplu (a mai câștigat alte 11 finale între 1990 și 1993). Lendl nu a fost însă un sportiv carismatic, ci mai degrabă morocănos.

Deși publicul de sport prinde ușor drag de sportivii care suferă înfrângeri la limită în cele mai importante meciuri, oamenii nu au devenit părtași la suferința lui Lendl când acesta a pierdut primele patru finale de Grand Slam ale carierei sale. Nici când triumful a venit, în fine, Lendl nu a generat asupra sa un val de simpatie așa cum au făcut-o Goran Ivanisevic, Patrick Rafter sau alți jucători cu palmares mult mai sărac.

În primă fază, Ivan Lendl a fost etichetat drept “chocker”, un jucător care pur și simplu clachează când miza e mai mare decât oricând. Apoi, Lendl a devenit “campionul antipatic”, cel care bara calea pentru sportivi mai apropiați de inimile iubitorilor de tenis. Astfel, în 1986, când Lendl câștiga al doilea titlu consecutiv la US Open, “Sports Illustrated” intra în istorie cu un titlu zeflemitor: “Lendl, campionul de care nimănui nu-I pasă”.

Cum a reușit Lendl să revoluționeze tenisul

Ivan Lendl și-a construit fabuloasa carieră, în care a încrustat în cele din urmă opt trofee de Mare Șlem, antrenându-se cu meticulozitate și calculând matematic formula succesului.

Lendl a introdus pregătirea fizică drept pilon de bază al performanței în tenis și tot el a inventat lucrul cu un psiholog sportiv. Lendl a fost înnebunitor de atent cu viața și cariera sa, a fost enervant de calculat și precis, un tip controversat nu în stil McEnroe, Năstase sau Kyrgios, ci în stil propriu.

Un om care ridica ziduri spre exterior, cu mimică perfectă pentru poker – așa cum tenisul avea să îl redescopere și în loja lui Andy Murray, când Lendl a devenit, practic, primul “super-coach” din istoria sportului-alb, un mort-viu, ascuns sub ochelari de soare, parcă împietrit.

Potrivit “lead.ro”, Darren Cahill a spus despre Lendl: “Mai degrabă storci apă dintr-o piatră decât să scoţi informaţii de la Ivan”.

Era valabil pentru orice informație legată de starea sufletească a lui Lendl. Cehoslovacul nu era iubit și pentru că găsise un antidot puțin spectaculos pentru tactica dominantă, clasică, a tenisului epocii sale, serviciu-voleu, găsind arme diferite și o agresivitate specifică pe linia de fund a terenului.

Per total, Ivan Lendl a rămas pe retina fanilor drept un tip de neclintit, un outsider, mereu retras și greu de înțeles. Iar poreclele sale spun totul: “Ivan cel Groaznic” ori “Terminatorul”.

Lendl a pus pe toată la lumea la punct în 1985

Un lucru e cert: Ivan Lendl a fost conștient de faptul că publicul mai degrabă îl ura și îl disprețuia. O dovadă?

“Tennis Majors” ne propune o incursiune în trecut. Un salt de 35 de ani.

Pe 28 iulie 1985, Ivan Lendl câștiga trofeul la Indianapolis, după un sec 6-1, 6-3 în fața ecuadorianului Andres Gomez. Era al 47-lea titlu al carierei sale, al cincilea stagional (dintr-un total de 11 până la final de 1985).

Lendl cedase un singur set pe zgura de la Indianapolis, în semifinala cu Boris Becker. Atracția turneului a fost însă prezența proaspătului-încoronat campion de la Wimbledon. Becker a magnetizat pur și simplu spectatorii, la cei doar 17 ani ai săi, fiind adoptat ca unul de-al lor. Lendl, locul doi în lume, nu a digerat prea bine căldura arătată nou-venitului, ba mai mult, a ripostat întreaga săptămână, șicanând organizatorii și spectatorii în egală măsură.

Mai întâi, Ivan a anunțat, pe un ton plictisit, că se află pe tablou doar pentru că ATP-ul i-o impusese, sugerând că prezența la Indianapolis îi displace la fel de mult cum le displace și spectatorilor. Sprijinul primit de Becker în semifinala directă a pus ultima picătură într-un butoi plin de nemulțumire. Astfel, la ceremonia de premiere, Lendl a aruncat mănușile la coșul de gunoi, dând la o parte discursul obișnuit împănat cu o doză considerabilă de complezență și le-a spus la microfon oamenilor: Vă mulțumesc că ați venit să mă vedeți, deși nu mă iubiți. Poate data viitoare Boris al vostru va câștiga”.