O finală disputată, foarte echilibrată, o finală al cărei rezultat ne-a frânt inimile nouă, suporterilor Simonei Halep, însă nu aripile campioanei noastre, care avea să învețe din acel meci cum să gestioneze momentele limită, clipele în care până și un milimetru mai la stânga sau mai la dreapta ar putea influența rezultatul unui meci de amploarea unei finale de Grand Slam.
https://i.eurosport.com/2020/03/21/2796910.jpg
Acel meci s-a încheiat, e drept, cu victoria Carolinei Wozniacki, scor 7-6(2), 3-6, 6-4, după aproape trei ore de joc. Rezultatul nu ne este favorabil, desgiur, însă cei care au văzut acea finală își amintesc cu ușurință momentele cheie, punctele care au determinat deznodământul și tacticile abordate de cele două combatante în încercarea de a cuceri primul titlu de Grand Slam al carierei, căci niciuna dintre ele nu se mai impusese la acea vreme într-un turneu major.
Tenis
CTP a comentat ruptura Halep – Cahill: "Nu se putea continua așa!" Ce sfat îi dă sportivei
ACUM O ORĂ

Australian Open 2018 și amintirea colectivă

La scortul de 4-3 pentru Simona în setul decisiv, Wozniacki a cerut un time-out medical. Acea pauză a reprezentat, până la urmă, momentul în care daneza a renăscut din propria-i cenușă și a început să joace excelent. Cu o mult mai mare prospețime în joc, Wozniacki s-a apărat foarte bine, a pus piciorul în teren și nu i-a mai dat adversarei ei nicio șansă de câștig. Ea a câștigat acel set cu 6-4.
https://i.eurosport.com/2020/03/21/2796908.jpg
“Nu am reușit nici a treia oară, dar poate a patra oara va fi cu noroc”, spunea Simona Halep la capătul unei finale în care a luptat eroic, în care și-a dat sufletul pe teren și a ajuns la spital fiind deshidratată. Temperaturile extrem de ridicate și consumul extraordinar de efort au alcătuit un cocktail care a contribuit la starea finală a campioanei noastre.
La acel moment, în finala de la Australian Open nu era în joc doar marele trofeu, ci și locul de lider mondial. Cine se impunea, avea să ocupe începând de luni locul 1 WTA. A fost cazul danezei, care și-a cerut iertare de la Simona la finalul partidei din ultimul act: "Știu că e un moment foarte greu pentru tine, Simona, îmi pare rău" - Caroline Wozniacki.
Caroline Wozniacki a câștigat la acea ediție primul și singurul titlu de Grand Slam din carieră la Australian Open 2018. De altfel, ea s-a și retras din activitate de curând, fiind mulțumită și împlinită că a cucerit un titlu major și a ocupat poziția de lider mondial timp de 71 de săptămâni. De partea cealaltă, la acea vreme, pentru Simona Halep era a treia finală de Grand Slam a carierei, după cele disputate la Roland Garros în 2014 și 2017.

Ce a spus Simona Halep dupa finala de la Australian Open

Nu e ușor să vorbesc acum. În primul rând, aș vrea să o felicit pe Caroline, a jucat minunat pe tot parcursul turneului. Vreau să îți felicit și echipa, să îl felicit și pe tatăl tău pentru tot ce a făcut pentru tine de când joci tenis. E absolut fantastic și îți urez mult succes pe viitor! A fost un turneu minunat pentru mine. Nu am început foarte bine, cu acea accidentare la gleznă, dar am vrut să dau tot ceea ce pot în orice meci. Am făcut asta și mă bucur că am putut ajunge din nou în finală la un Grand Slam. Sigur că sunt tristă că nu am putut câștiga, dar Caroline a fost mai bună decât mine. Cu siguranță voi lupta, mai am mulți ani în față și sunt sigură că voi mai avea parte de o astfel de provocare. Aș vrea, desigur, să mulțumesc echipei mele. E o muncă intensă în fiecare zi, vă mulțumesc că sunteți alături de mine de fiecare dată. De asemenea, aș vrea să mulțumesc familiei mele, oamenilor ce mă privesc de acasă. E pacăt că nu am reușit să fac marele pas a treia oară, dar poate a patra oară va fi cu noroc. Vă mulțumesc tuturor pentru sprijin, ați fost minunați. Sper să ne revedem la anul în aceeași fază a competiției!
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Tenis
Ce urmează pentru Simona Halep după despărțirea de Darren Cahill. Programul campioanei noastre
ACUM 2 ORE
Tenis
Cine o va pregăti pe Simona Halep, după despărțirea de Darren Cahill
ACUM 2 ORE