În luna aprilie a acestui an, Roger Federer a cerut ca WTA și ATP să se unească într-o singură organizație: "Mă gândeam... oare sunt singurul care crede că acum este momentul ca tenisul masculin și feminin să fie unite și să acționeze ca unul singur", a scris câștigătorul a 20 de titluri de Grand Slam pe Twittter. "Nu mă refer la unirea competițiilor pe teren, ci unirea celor două corpuri de conducere (ATP și WTA), cele care gestionează circuitele profesioniste", a completat elvețianul la acel moment.
Atunci, Simona Halep i-a răspuns rapid elvețianului: "Nu ești singurul!", a scris campioana de la Wimbledon pe Twitter. Acum, dorința celor doi ar putea să se îndeplinească, asta pentru că Asociația de Tenis Feminin (WTA) va elimina diviziile de tip Premier care au creat confuzie in rândul fanilor și a ales să copieze denumirea categoriilor din circuitul ATP.
Australian Open
Simona Halep și-a aflat adversara din turul secund de la Australian Open! Românca, mare favorită
ACUM 8 ORE

WTA, pe urmele ATP. Primul pas spre fuziune

"După mai mulți ani de dezbateri, circuitul feminin clarifică puțin mai mult numele turneelor sale", anunță Marca, publicație apropiată de oficialii din tenisul mondial. Prin urmare, nu vom mai întâlni denumiri precum Premier Mandatory, Premier 5, Premier, WTA International și 125K. După cum transmit jurnaliștii de la Marca, pe 2 decembrie, WTA va anunța că turneele vor fi clasificate astfel: WTA 1.000, WTA 500, WTA 250 și WTA 125.
În prima categorie (WTA 1.000) vor intra cele patru turnee Premier Mandatory, anume Indian Wells, Miami, Madrid Open și Beijing, precum și cele Premier 5: Doha, Roma, Openul Canadei, Cincinnati și Wuhan. Categoria Premier va fi denumită WTA 500, WTA Internațional va deveni WTA 250, iar WTA 125K va fi WTA 125.
Verifică oferta noastră de Black Friday și asigură-te că nu ratezi niciun moment din transmisiile Eurosport de la turneele de tenis în 2020.
Australian Open
Simona Halep, interviu exclusiv despre obiectivul său la Australian Open! "Presiunea e diferită"
ACUM 9 ORE
Australian Open
Australian Open 2022: programul de miercuri. La cât joacă Jaqueline Cristian şi Gabriela Ruse
ACUM 11 ORE