Kim Clijsters, în vârstă de 36 de ani, va reveni în circuit la turneul de la Dubai, care va avea loc în perioada 17-22 februarie şi la care Simona Halep va fi principala favorită. Sportiva din Belgia, câștigătoare a patru titluri de Grand Slam, anunțase inițial că va reveni la turneul de la Monterrey (Mexic), care se va desfăşura începând din 2 martie.
La turneul de la Dubai, pe lângă Clijsters şi Halep, vor mai fi prezente şi Bianca Andreescu, Sofia Kenin, Belinda Bencic, Karolina Pliskova sau Elina Svitolina. Pe de altă parte, liderul mondial, Ashleigh Barty, s-a retras din cauza unei accidentări. Astfel, Simona Halep va fi principala favorită a turneului din Dubai și ar putea-o întâlni pe Clijsters încă de la început în turneu.

Kim Clijsters, posibil duel cu Halep la Dubai

Tenis
Cât câștigă în prezent Emma Răducanu din contractele cu Nike și Wilson și ce oferte are pe masă
ACUM 6 ORE
După ce a câştigat un titlu de Grand Slam, la US Open, în 2005, Clijsters s-a retras prima dată în 2007, pentru a-şi întemeia o familie. Ea a revenit pe teren, în 2009, şi a mai câştigat trei titluri majore, de două ori la US Open şi o dată Australian Open, înainte de a se retrage din nou, în 2012.
De-a lungul carierei ei, belgianca a câştigat 41 de turnee şi a fost 20 de săptămâni numărul 1 mondial. Ea are trei copii, o fată, Jada, născută în 2008, şi doi băieţi Jack, născut în 2013 şi Blake, în 2016. În calitate de fost lider mondial, Kim Clijsters poate beneficia într-un sezon de un număr nelimitat de wild card-uri. Ca să fie înregistrată în clasament, ea trebuie să joace trei turnee şi să câştige cel puţin zece puncte WTA.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Tenis
Simona Halep, dezvăluiri despre relația pe care o are cu Emma Răducanu: "Ne-am întâlnit, mi-a scris"
IERI LA 21:17
Tenis
Simona Halep, la egalitate cu Emma Răducanu! Americanii au publicat "clasamentul adevărului"
IERI LA 20:45