Ocupanta locului 67 WTA, Sorana Cîrstea, s-a calificat, luni, în turul doi al turneului WTA 1000 de la Dubai. Sportiva noastră, în vârstă de 30 de ani, a trecut de Lesia Tsurenko (142 WTA, Ucraina) și cunoște deja numele adversarei din runda următoare. Primul set a fost foarte disputat, manșă inaugurală în care s-au produs cinci break-uri. Sorana a fost mai inspirată pe finalul setului și a avut câștig de cauză, scor 6-4.
În manșa a doua, Sorana Cîrstea a ajuns în situația de a servi pentru meci la 5-3, dar și-a cedat serviciul. A avut însă puterea să treacă peste acest moment și a închis partida de la retur (6-4). Partida s-a încheiat după o oră și 23 de minute de joc. În turul secund, Sorana se va duela cu favorita numărul 15 de pe tabloul de simplu feminin, estona Anett Kontaveit, care a trecut în manșa inaugurală de beneficiara unui wild card, Timea Babos, cedând doar trei game-uri, scor 6-2, 6-1.

Sorana Cîrstea, prima sportivă din România calificată în turul 2 la Dubai

Australian Open
Australian Open LIVE BLOG | Medvedev, în semifinale, după o partidă ireală cu Auger-Aliassime
ACUM 7 ORE
Pentru calificarea în turul al doilea, Cîrstea va primi $13.300 și 60 de puncte WTA. Din păcate, Sorana este singura jucătoare din România care s-a calificat până acum în turul doi la Dubai. Mai devreme, Ana Bogdan (101 WTA) a părăsit turneul de la Dubai încă din turul inaugural.
Sportiva noastră a fost învinsă de Marketa Vondrousova, fosta finalistă de la Roland Garros, cu scorul de 6-4, 6-4, după o oră și 34 de minute de joc. Ana venea din calificări, acolo unde le învinsese pe Buyukakcay și Rakhimova. Pe tabloul principal le mai avem și pe Irina Begu și Patricia Țig, care le întâlnesc pe Garbine Muguruza, respectiv Jelena Ostapenko.
Australian Open
Moment istoric în semifinalele Australian Open: de 9 ani nu s-a mai întâmplat așa ceva într-un GS
ACUM 13 ORE
Australian Open
Swiatek, în semifinale la Australian Open. Meciul cu Sorana Cîrstea a ajutat-o enorm
ACUM 16 ORE