Ana Bogdan, alături de Irina Begu și Sorana Cîrstea pe tabloul principal de la Dubai! A câștigat duelul cu Martincova

Ana Bogdan s-a calificat astăzi pe tabloul principal al turneului WTA 1000 de la Dubai, după ce a învins-o pe Tereza Martincova. România va avea, astfel, 3 reprezentante în competiție.

Ana Bogdan

Credit imagine: Getty Images

Ana Bogdan a obținut astăzi calificarea pe tabloul principal al turneului WTA 1000 de la Dubai, urmând a fi a treia reprezentantă a României în competiția din Emiratele Arabe Unite.
Românca de pe locul 76 WTA s-a impus în finala calificărilor, în două seturi, în fața Terezei Martincova (locul 98 WTA), scor 6-4, 7-5, după o oră și 35 de minute de joc.
Ana Bogdan a început meciul foarte bine și a condus în primul set cu 2-0 și 3-1, dar sportiva din Cehia a revenit și chiar a preluat conducerea, 3-4. Românca a egalat, însă, rapid și a legat 3 game-uri consecutive în finalul setului, pe care l-a câștigat cu 6-4.
Apoi, în partea a doua a meciului, duelul a fost ceva mai echilibrat, fiecare sportivă câștigând pe propriul serviciu până la scorul de 5-5. Bogdan a reușit, apoi, primul break al setului 2 și a pus capăt meciului după o nouă serie de 3 game-uri adjudecate la rând.
Aceasta a fost a treia victorie obținută de Ana Bogdan în 2023, sportiva calificându-se acum pe tabloul principal după ce la Adelaide 2 și Doha nu a reușit acest lucru.
Citește și:

Ana Bogdan, alături de Irina Begu și Sorana Cîrstea pe tabloul principal de la Dubai

Pe lângă Ana Bogdan, România va mai avea două reprezentante pe tabloul principal al turneului WTA 1000 de la Dubai.
Irina Begu, ocupanta locului 38 mondial, se va duela în primul tur al competiției cu Barbora Krejcikova (locul 29 WTA), aceasta fiind a doua confruntare dintre cele două sportive, care s-au mai întâlnit o dată în 2020, la Shenzhen, când Begu s-a impus în două seturi.
De asemenea, Sorana Cîrstea, care se află acum pe locul 70 WTA, va juca în primul tur cu Beatriz Haddad Maia (locul 12 WTA), a 11-a favorită a turneului. Cele două au mai stat față în față de 3 ori până acum, românca obținând două victorii, în 2016, în timp ce sportiva din Brazilia a câștigat un singur duel, disputat la începutul acestui an, la Adelaide.
Primele meciuri vor avea loc mâine, programul urmând a fi anunțat ulterior de organizatori.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo