Sorana Cîrstea, eliminată în turul al doilea de la Dubai! Karolina Muchova s-a impus în două seturi

Sorana Cîrstea a fost eliminată în turul al doilea la turneului de la Dubai. Karolina Muchova a obținut calificarea în turul al treilea după ce s-a impus cu 6-4, 7-6(4), după 2 ore și 20 de minute.

Sorana Cîrstea

Credit imagine: Getty Images

Parcursul Soranei Cîrstea la Dubai s-a încheiat în turul al doilea. Românca de pe locul 70 WTA a fost învinsă de Karolina Muchova (112 WTA), scor 6-4, 7-6(4).
După cele trei ore și jumătate de luni cu Haddad Maia, Sorana Cîrstea a avut parte de un nou set foarte lung în partida cu Karolina Muchova. Primul break al setului a fost realizat de româncă, dar nu a reușit să își consolideze avantajul. În game-ul următor, Sorana Cîrstea a avut patru șanse de a duce scorul la 4-1, dar Muchova a realizat rebreak-ul.
Odată cu avansarea în set, durata game-urilor s-a scurtat, iar Muchova a făcut un nou break la 4-4. Jucătoarea din Cehia s-a distanțat apoi rapid la 40-0, iar după două mingi de set salvate, Sorana a cedat cu 4-6 după o oră și 9 minute de joc.
Citește și:

Sorana Cîrstea a fost eliminată în turul al doilea de la Dubai

Pierderea primului set s-a resimțit și în debutul setului secund, atunci când Muchova a realizat break-ul încă din primul game al setului. Acest lucru nu a demoralizat-o pe Sorana Cîrstea, care a reușit să facă break-ul și să revină în set. La 3-3, după un alt game extrem de lung, în care Cîrstea a salvat patru mingi de break, Muchova s-a impus pe serviciul româncei.
Cîrstea nu a cedat nici de data aceasta și a făcut din nou rebreak-ul. La 5-4 pe serviciul cehoaicei, Cîrstea s-a aflat la două puncte de câștigarea setului, nefructificate însă de româncă. În cele din urmă, setul a ajuns la tiebreak, acolo unde Muchova s-a impus cu 7-4 și a obținut calificarea în turul al treilea.
Sorana Cîrstea și Karolina Muchova s-au mai întâlnit până acum o singură dată. În turul al treilea de la US Open 2020, Muchova s-a impus cu 6-3, 2-6, 7-6(7), după ce a salvat trei mingi de meci în tiebreak-ul setului decisiv.
În turul al treilea de la Dubai, Karolina Muchova (112 WTA) o va întâlni pe câștigătoarea duelului dintre Belinda Bencic (9 WTA) și Marta Kostyuk (55 WTA).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo