Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Andy Murray a atins o bornă istorică în tenis la 36 de ani. Doar cei din "Big 3" și Agassi au mai reușit așa ceva

Andrei Nicolae

Publicat 26/02/2024 la 21:40 GMT+2

Andy Murray demonstrază la 36 de ani că poate în continuare să obțină victorii importante în tenis, iar recent scoțianul chiar a reușit să atingă o bornă istorică. După ce l-a învins pe Denis Shapovalov în primul tur de la Dubai, triplul campion de mare șlem s-a alăturat unui club select format din Federer, Nadal, Djokovic și Agassi.

Andy Murray, Doha 2024

Credit imagine: Getty Images

Andy Murray își dedică toată viața tenisului chiar și la 36 de ani, în ciuda tuturor impedimentelor prin care a trecut în ultimii ani. După ce s-a aflat la începutul anului într-o criză de rezultate, scoțianul a început să obțină câteva victorii, care îl pot ajuta să își intre în ritm.
După ce a câștigat un meci săptămâna trecută la Doha, Murray a repetat performanța și la Dubai, unde s-a calificat în turul al doilea. Triplul campion de mare șlem a trecut de Denis Shapovalov, scor 4-7, 7-6, 6-3, la capătul unui meci de 2 ore și 33 de minute.
În urma acestei victorii din prima rundă a competiției din Emirate, Murray s-a alăturat unui grup select, format din tenismeni de talie mondială. Andy a ajuns la borna fantastică de 500 de meciuri câștigate pe hard, o performanță ce a mai fost realizată doar de Roger Federer (783, retras), Novak Djokovic (700, numărul poate crește), Andre Agassi (592, retras) și Rafa Nadal (518, mai poate crește).
Astfel, scoțianul a intrat într-un club elitist, ce îi arată longevitatea în acest sport și capacitatea de a evolua pe o astfel de suprafață.
Citește și:

ANDY MURRAY, "SĂGEȚI SUBTILE" CĂTRE CARLOS ALCARAZ. DE CE-L ATACĂ PE SPANIOL: "PUȚIN CAM IPOCRIȚI"

În trecut, mulți jucători de top din tenisul mondial, atât la feminin, cât și la masculin, s-au plâns de programul infernal impus de WTA, respectiv ATP. Totuși, o declarație recentă a lui Carlos Alcaraz a atras atenția multor observatori. Acesta este și cazul fostului tenismen francez, Julien Varlet.
"Calendarul este poate prea solicitant, dar asta nu îl împiedică să meargă la turnee demonstrative într-un moment în care s-ar putea odihni", a transmis Varlet în presa din Franța. Andy Murray, unul dintre veteranii circuitului ATP, e de aceeași părere, pe care și-a expus-o înainte de a intra în concurs la Dubai.
"Uneori, jucătorii sunt puțin ipocriți în ceea ce privește programul. Spun că este prea lung, dar apoi călătoresc prin toată lumea jucând în turnee demonstrative. Ei nu trebuie să facă asta. Și nu trebuie să joace și fiecare turneu din circuitul ATP. Da, le poate afecta clasamentul, dar pot alege să rateze aceste evenimente.
Așa că da, probabil că mi-aș dori ca intersezonul să fie mai lung. Și nu aș vrea să interzic demonstrativele. Le-aș cere doar jucătorilor să fie puțin mai selectivi în modul în care vorbesc despre circuit, despre program și despre tot ceea ce se întâmplă atunci când nu joacă turnee", a transmis Andy Murray în Emiratele Arabe Unite.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo