Sorana Cîrstea, o nouă victorie la Dubai! Românca a revenit de la 0-1 şi s-a calificat în optimi
Sorana Cîrstea a reuşit o nouă victorie impresionantă la turneul WTA 1000 de la Dubai! Deşi a fost condusă cu 0-1 la seturi, sportiva de 34 de ani s-a impus în fața Alyciei Parks.
Sorana Cîrstea
Credit imagine: Getty Images
Sorana Cîrstea a învins-o pe Alycia Parks, scor 3-6, 6-4, 6-1, în turul secund al turneului WTA 1000 de la Dubai, calificându-se în optimi.
Primul set a fost unul echilibrat, dar americanca a avut nervii mai tari şi l-a câştigat cu 6-3. Actul secund a părut să fie dominat total de Sorana Cîrstea, care a dus repede scorul la 4-1, dar Alycia Parks s-a dovedit a fi o "nucă tare" şi de nicăieri a restabilit egalitatea.
Revenirea americancei nu a demoralizat-o pe Sorana, ba din contră. La scorul de 4-4, românca şi-a făcut serviciul la 0, iar ulterior şi-a adjudecat setul cu 6-4, după un game aproape perfect de retur, câştigat la 15.
Setul decisiv a început cum nu se poate mai bine pentru Sorana Cîrstea, care a pierdut un singur punct în primele două game-uri de serviciu şi a reuşit break-ul, după patru "deuce-uri". La scorul de 3-0 a urmat un nou game foarte disputat pe serviciul Alyciei Parks, dar de data aceasta a americanca a punctat, reducând din diferență.
Sorana Cîrstea a continuat prestația foarte solidă şi nu i-a dat nicio şansă adversarei în următorul game de serviciu, iar soarta meciului a fost decisă după un noi break reuşit de Sorana Cîrstea, care a câştigat ultimul act cu scorul de 6-1, închizând disputa cu un as. De remarcat este faptul că Alycia Parks a comis nu mai puțin de 13 duble greşeli!
În primul tur, Sorana Cîrstea a învins-o pe Daria Kasatkina fără prea mari emoții, scor 6-1, 6-4, iar în optimi se va duela cu învingătoarea disputei dintre Belinda Bencic şi Emma Navarro. Pentru accederea în optimi, sportiva de 34 de ani din România şi-a asigurat un cec în valoare de 41,600 de dolari.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)