Sorana Cîrstea, traseu accesibil după victoria cu Kasatkina, de la Dubai! Atuul româncei

Sorana Cîrstea a obținut o victorie mare în primul tur de la Dubai, impunându-se cu 6-1, 6-4 în fața Dariei Kasatkina. Românca a dezvăluit care este atuul său și și-a aflat următoarea adversară din turneul de 1000 de puncte care se desfășoară în această săptămână.

Sorana Cîrstea în meciul cu Daria Kasatkina de la Dubai.

Credit imagine: Getty Images

Sorana Cîrstea s-a impus spectaculos în primul tur de la Dubai, în fața Dariei Kasatkina, numărul 11 mondial. Sportiva din România a câștigat cu 6-1, 6-4, obținând cea mai tare victorie a sa de la revenire, după ce s-a operat la picior.
Imediat după meci, românca a oferit un interviu în care a dezvăluit că adoră să joace acasă, ea locuind la Dubai, un atu fiind reprezentat de acest lucru, pe lângă faptul că familia și prietenii îi sunt aproape.
"Daria Kasatkina este o adversară foarte puternică. Cred că am jucat foarte bine ținând cont că încă progresez după acea accidentare. Sunt foarte bucuroasă că multe dintre lucrurile pe care le-am antrenat funcționează și în timpul meciului.
(n.r. cât de important a fost al șaselea game din setul 2?) Da, la acest nivel una sau două mingi pot face diferența. Am găsit o cale să câștig și nu am cedat la 0-3 în setul secund.
(n.r. ești acasă aici la Dubai. Cum privești în continuare această săptămână?) Da, sunt acasă. Locuiesc aici. Este foarte plăcut să stai acasă și să joci. Familia și prietenii sunt aici și sunt foarte recunoscătoare că sunt aici", a declarat Sorana imediat după victoria cu Kasatkina.
Sorana Cîrstea are acum 5 victorii împotriva sportivelor din top 15 WTA la Dubai, acesta fiind turneul unde a obținut cele mai multe astfel de victorii în carieră.

Sorana Cîrstea, traseu accesibil la Dubai, după victoria cu Daria Kasatkina

În turul 2 al turneului WTA 1000 de la Dubai, Sorana Cîrstea o va întâlni pe Alycia Parks. Americanca a trecut în prima rundă de chinezoaica Xinyu Wang, pe care a învins-o în două seturi, scor 6-3, 6-3.
Parks ocupă locul 74 în ierarhia WTA și e o variantă aproape ideală pentru un tur secund al unui turneu de o asemenea importantă. Ce-i drept, Sori și-a făcut viața ceva mai ușoară, în urma victoriei de azi, eliminând a 10-a favorită a întrecerii.
Apoi, dacă va trece de Parks, Cîrstea se va duela cu învingătoarea dintre Belinda Bencic (66 WTA) și Emma Navarro (locul 9 WTA și a 8-a favorită).
Sorana Cîrstea nu a mai jucat până acum împotriva Emmei Navarro, însă are un bilanț pozitiv în fața lui Bencic, pe care o conduce cu 3-1 la directe. Ultima înfruntare dintre cele două a avut loc la US Open 2023, atunci când sportiva noastră s-a impus cu un dublu 6-3.
Până acum, Sorana Cîrstea și-a asigurat un cec de 23.500 de dolari și 65 de puncte WTA și va juca în turul secund contra americancei Alycia Parks. Mai mult, Cîrstea are acum 3-2 în meciurile directe cu Kasatkina, pe care a învins-o și anul trecut, la Miami, în turul al treilea, cu 7-5, 6-2.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo