Swiatek defilează la Dubai! Poloneza, meciul și bagelul! Statistici impresionante pentru Iga

Iga Swiatek s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 1000 de la Dubai, după ce a trecut în minim de seturi de Dayana Yastremska, scor 7-5, 6-0. Poloneza a avut ceva probleme în primul set, dar apoi a fost de neoprit și va juca pentru a 20-a oară în carieră în sferturile unui turneu din această categorie.

Iga Swiatek ante Victoria Azarenka en el WTA de Dubái

Credit imagine: Getty Images

Iga Swiatek a suferit un eșec usturător în fața Jelenei Ostapenko în semifinalele de la Doha, săptămâna trecută, dar se pare că a trecut repede peste acea dezamăgire și pare mai hotărâtă ca niciodată să câștige primul titlu WTA după cel obținut la Roland Garros 2024, al 4-lea al carierei pe zgura pariziană.
În această săptămână poloneza joacă la turneul WTA 1000 de la Dubai și a început perfect, cu o victorie clară contra Victoriei Azarenka (6-0, 6-2), iar azi a oferit o nouă demonstrație de forță. Adversara Igăi a fost Dayana Yastremska (48 WTA), iar ucraineanca a oferit o replică solidă doar în pirmul set.
Swiatek a fost în permanență la conducere, dar a avut probleme în a închide actul inaugural, pierzându-și serviciul când a servit pentru set la 5-3. Iga nu s-a demoralizat și de la 5-5 în manșa întâi nu a mai pierdut niciun game, impunându-se cu scorul final de 7-5, 6-0, după o oră și 32 de minute de joc.

Iga Swiatek, în sferturi la Dubai! Poloneza, a doua cea mai de succes jucătoare din istoria turneelor WTA 1000

Prin victoria de astăzi, Iga Swiatek s-a calificat pentru a 20-a oară în carieră în sferturile de finală la un turne WTA 1000, în 33 de apariții. Doar Serena Williams (26) și Maria Sharapova (29) au avut nevoie de mai puține prezențe la competiție din această categorie pentru a ajunge de 20 de ori în ultimele 8.
De la introducerea actualului format la turneele de 1000 de puncte, Iga Swiatek este devansată doar de Serena Williams privind atingerea sferturilor de finală, la nivel procentual. Poloneza a ajuns în această fază în 60,6% din cazuri (20 de sferturi din 33 de prezențe), în timp ce legendara americancă a avut un procentaj puțin mai mare, 61,2% (30 de sferturi din 49 de prezențe).
Cea mai bună performanță a carierei obținută de Swiatek la Dubai a fost finala din 2023, pe care a pierdut-o în fața Barborei Krejcikova. Anul trecut s-a oprit în semifinale (a pierdut la Kalinskaya), iar joi va încerca să ajungă din nou în careul de ași. Adversara polonezei va fi Mirra Andreeva sau Payton Stearns. Cele două vor juca ceva mai târziu în optimi, pentru că au evoluat abia azi dimineață în turul secund. Rusoaica a trecut lejer de Marketa Vondrousova (7-5, 6-0), în timp ce americanca a produs o surpriză, învingând-o în 3 seturi pe Qinwen Zheng (3-6, 6-4, 6-4).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo