Tenisul italian are resurse nelimitate! Un puști de 21 de ani "a scris" povestea săptămânii la Dubai

Chiar dacă Jannik Sinner este suspendat pentru dopaj, fanii italieni au nenumărate motive de satisfacție. Ultimul dintre ele i se datorează lui Luca Nardi, un tânăr de doar 21 d ani care a făcut un turneu mare la Dubai. Acesta s-a calificat pentru prima dată în carieră în sferturile de finală ale unui turneu ATP, după ce a intrat pe tabloul principal din postura de lucky-loser.

Luca Nardi

Credit imagine: Getty Images

Tenisul italian traversează cea mai glorioasă perioadă din istorie, țara din sudul Europei având 11 reprezentanți în prima sută mondială la masculin, și 3 reprezentante în top 100 la feminin. Deși Jannik Sinner este suspendat pentru dopaj până în mai, fanii tenisului din "Cizmă" au destule motive de bucurie în fiecare săptămână.
Ultimul jucător italian care a atras atenția asupra sa este Luca Nardi, un puști de numai 21 de ani, care a profitat din plin de o șansă nesperată și a obținut cea mai mare performanță a carierei. La turneul ATP 500 de la Dubai, Nardi a fost eliminat în ultima rundă a calificărilor de Marton Fucsovics și probabil că avea bagajele făcute pentru a pleca din Emirate. Norocul său a fost că Jack Draper, finalist Doha săptămâna trecută, s-a retras în ultimă instanță, astfel că a intrat pe tabloul principal din postura de lucky-loser.
Nardi a dat în primul tur chiar peste Fucsovics, care îl învinsese în minim de seturi în calificări, dar a doua oară a reușit să câștige, revenind de la 0-1 la seturi. Astăzi, reprezentantul Italiei s-a duelat cu Zizou Bergs, un alt jucător în fața căruia a pierdut în acest an, în optimile de la Auckland (1-6, 4-6).
Nardi a făcut un meci mult mai bun decât în ianuarie și s-a impus în minim de seturi, scor 6-4, 7-6 (3), după ce a salvat 3 mingi de set ale adversarului în actul secund (a revenit de la 5-6, 0-40 și a trimis setul în tie-break).

Luca Nardi face senzație la Dubai! Italianul, în premieră în sferturile unui turneu ATP

Așadar, Luca Nardi s-a calificat în sferturile de finală ale turneului din Golf, o performanță la care probabil nici nu visa în urmă cu câteva zile. Pentru italian este prima dată în carieră când ajunge atât de departe la un turneu ATP și acesta are toate motivele să spere la mai mult de atât. Pentru un loc în careul de ași, Nardi se va duela cu Roberto Bautista Agut sau Quentin Halys.
Nu este prima dată când Luca Nardi este în centrul atenției în lumea tenisului. Săptămâna trecută, italianul i-am luat un set lui Carlos Alcaraz în optimile de la Doha, iar în primăvara anului trecut a produs o surpriză de proporții. În 2024, Nardi a obținut numai 4 victorii la nivel ATP, dar una dintre ele a fost în fața lui Novak Djokovic, în turul 3 de la Indian Wells. Foarte interesant este că și atunci a intrat pe tabloul principal tot din postura de lucky-loser. De altfel, 4 dintre cele 11 victorii în turneele ATP pe care le-a obținut până acum au fost în calitate de lucky-loser.
Italienii ar putea avea doi reprezentanți în sferturile de la Dubai, un turneu la care majoritatea favoriților au clacat în primul tur. Matteo Berrettini a trecut în primul tur de Gael Monfils și va juca azi în optimi în fața lui Christopher O'Connell, care a beneficiat de abandonul lui Grigor Dimitrov în runda inaugurală, după ce a pierdut la zero primul set.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo