Sorana Cîrstea, calificare fără mari emoții în turul 2 la Dubai! Urmează duelul cu favorita nr. 10
Sorana Cîrstea s-a calificat astăzi în turul 2 la turneul WTA 1000 de la Dubai, după ce a învins-o în două seturi pe Aliasksandra Sasnovich (locul 113 WTA). Românca va avea o misiune dificilă pentru accederea în optimi, unde va da peste favorita nr. 10, Linda Noskova.
Sorana Cîrstea, după titlul cucerit la Cluj: "A fost o săptămână magică, nu vreau să se termine"
Sursa video: Eurosport
Sorana Cîrstea a obținut astăzi calificarea în turul 2 la turneul WTA 1000 de la Dubai, după ce a învins-o în două seturi pe Aliasksandra Sasnovich (locul 113 WTA), scor 6-3, 7-6 (6), după o oră și 50 de minute de joc.
Românca a făcut un meci solid, preluând rapid conducerea în primul set, unde a făcut 4-1 după un break la 0. Adversara ei a legat apoi doua game-uri consecutive și s-a apropiat pe tabelă.
Sorana a câștigat, însă, din nou pe serviciul adversarei, iar apoi a închis setul cu un game la 0, pierzând un singur punct în ultimele două game-uri.
În setul 2, Sasnovich a început mai bine, făcând rapid 2-0. Cîrstea nu i-a permis să se distanțeze, însă, și mai mult și a egalat imediat, iar apoi, după ce a mai pierdut un game, a legat 3 consecutive.
Adversara ei, ajunsă pe tabloul principal din calificări, a mai câștigat apoi un game de serviciu, iar după aceea a făcut un break, anulându-i româncei o minge de meci și prelungind setul.
Cele două jucătoare a ajuns în tiebreak, unde Sorana a avut o prestație solidă. Sportiva noastră, ocupanta locului 32 mondial, s-a impus cu 8-6 și a pus capăt partidei, calificându-se în turul 2.
În continuare, Sorana Cîrstea o va înfrunta, pentru un loc în optimi, pe Linda Noskova, cap de serie nr. 10, care a trecut în manșa inaugurală de Li Ann (locul 36 WTA), cu scorul de 6-3, 5-7, 6-4.
Jaqueline Cristian, cealaltă româncă rămasă în competiție la Dubai
România o mai are în primul tur de la Dubai și pe Jaqueline Cristian va debuta astăzi pe tabloul principal. Jucătoarea noastră ar fi trebuit să o înfrunte în primul tur pe Victoria Mboko (locul 10 WTA).
Cu doar câteva ore înainte de startul partidei, românca a primit o veste importantă. Sportiva din Canada, care era favorita nr. 11, s-a retras din competiție din cauza unei accidentări la cotul drept.
Mboko va fi înlocuită pe tabloul principal de un lucky loser, Petra Marcinko, ocupanta locului 69 mondial. Aceasta va juca împotriva lui Jaqueline Cristian, care pornește acum ca favorită la calificarea în turul 2.
Din păcate, în această dimineață, Gabriela Ruse a ratat calificarea în turul 2 la turneul WTA 1000 de la Dubai. Românca a fost învinsă în manșa inaugurală, în două seturi, de Emma Navarro (locul 19 WTA), scor 4-6, 5-7, după o oră și 48 de minute de joc.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2244.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/4387.png)
6
78
3
66
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)