Jucătorul francez în vârstă de 34 de ani își dorește să evolueze la New York și este un susținător al reluării circuitelor, atât la masculin, cât și la feminin, însă modul în care italienii gestionează organizarea primului turneu WTA după pauza impusă de pandemie l-a speriat pe Gasquet. Francezul a evoluat până duminică la “Ultimate Tennis Showdown”, inedita competiție demonstrativă propusă de conaționalul său, Patrick Mouratoglou.
Este scandalos ce se întâmplă la Palermo! Este inadmisibil ca jucătorii să fie cazați în același hotel cu turiștii. Nu înțeleg cum WTA a acceptat așa ceva. Hotelul trebuie să fie rezervat sută la sută pentru jucători și oamenii din staff-urile lor. Nu poți să asiguri asta, se anulează turneul! Vreau să joc la US Open, știu că poate fi periculos, mai ales pe avion, dar sper ca la New York să nu se întâmple ca la Palermo” a declarat Richard Gasquet, într-un interviu pentru "L’Equipe".
Turneul de la Palermo s-a confruntat deja cu un caz confirmat de COVID-19 în rândul jucătoarelor înscrise la start, ]însă WTA a luat decizia ca sportiva, nenumită până la această oră, să fie izolată în hotel, iar turneul să meargă mai departe.
Tenis
Laver Cup: Stefanos Tsitsipas a rezolvat destul de repede partida cu Nick Kyrgios
ACUM 4 ORE
Donna Vekic, jucătoarea croată de pe poziția 24 WTA care tocmai a obținut o victorie categorică pe tabloul principal de la Palermo, 6-1, 6-2 în fața olandezei Arantxa Rus (70), a declarat că nu își pune problema să își petreacă tot timpul liber în camera de hotel în timpul vizitei sale la Palermo și că, mai mult, și majoritatea colegelor ei adoptă o poziție similară.
Laver Cup
Laver Cup : Top 5. Cele mai frumose mingi din prima zi
ACUM 18 ORE
Tenis
Lovitura anului: Emma Răducanu este sfătuită să-l ia ca antrenor pe Darren Cahill
ACUM 19 ORE