Elena Rybakina, mărturii despre începuturile carierei sale în tenis: "Călătoream singură la turnee la 15, 16 ani"

Elena Rybakina este una dintre cele mai talentate jucătoare de tenis din circuitul WTA, cel mai mare rezultat obținut de aceasta fiind titlul de la Wimbledon în urmă cu un an. Kazaha a avut un început de carieră destul de diferit însă față de colegele sale din circuit, mărturisind recent că ea călătorea fără părinți și antrenori la turneele de juniori la care participa la 15 sau 16 ani.

Elena Rybakina - US Open 2023

Credit imagine: Getty Images

Elena Rybakina este unul dintre cele mai importante nume din tenisul feminin la doar 24 de ani. Nu multă lume știe însă cum a ajuns kazaha pe cele mai înalte culmi ale ierarhiei WTA și cum a arătat cariera sa de sportivă profesionistă în perioada de început, mai exact în timpul junioratului.
Campiona de la Wimbledon din 2022 a vorbit recent în podcast-ul Mind Set Win și a mărturisit că în timpul copilăriei sale mergea singură la turnee, fără părinți sau antrenori, persoane care sunt de obicei prezente lângă sportivi mai ales în această perioadă, dar și la nivel de seniori. Deși acest aspect pare negativ în percepția anumitor oameni, kazaha a ținut să recunoască faptul că și-a construit disciplina în acest sens, călătorind de una singură.
"Călătoream mult singură când eram mai mică. De obicei, când vii la un turneu de juniori sau la alte competiții, când ai 15, 16 ani, călătorești cu un antrenor sau cu părinții tăi. Eu călătoream singură. Ai prietenii tăi, dar ei sunt cu antrenorii și părinții lor. Deci nu știu, cred că asta m-a ajutat să fiu mult mai disciplinată", a dezvăluit kazaha.
Citește și:

Rybakina a atins recent o bornă uluitoare în turneele Masters 1000

Elena Rybakina a participat recent la Masters-ul de la Beijing, unde a atins o bornă incredibilă în ceea ce privește aceste turnee. În urma unui sfert de finală disputat în fața Arynei Sabalneka, sportiva din Kazakhstan a ajuns la 235 de servicii câștigătoare în competițiile WTA 1000, record all-time. Precedenta bornă în aceste turnee fusese setată de Karolina Pliskova, care în 2019 reușea 234 de ași.
Serviciul a fost în acest sezon principala armă a Rybakinei în competițiile WTA 1000, ea cucerind în premieră un turneu din această categorie. De altfel, Elena a cucerit chiar două astfel de competiții în 2023 (Inian Wells și Roma), jucând totodată finală la Miami.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo