Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Elisabeta Lipă savurează triumful Simonei Halep la TAS: "Este victoria ei și a sportului românesc"

Maria Olteanu

Publicat 05/03/2024 la 19:23 GMT+2

Preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport (ANS), Elisabeta Lipă, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, că reducerea de la 4 ani la 9 luni a sancţiunii pentru doping reprezintă o victorie uriaşă pentru jucătoarea de tenis Simona Halep, precizând că se bucură că aceasta a reuşit să îşi dovedească nevinovăţia la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

Simona Halep, înfrângere dureroasă la US Open 2022! Românca, eliminată în turul 1 de Daria Snigur

"Sunt extrem de bucuroasă de această veste. Mă bucur nespus că a reuşit şi şi-a demonstrat nevinovăţia după atâta timp. Acum să vedem cum îi dau ei tot stresul şi toată energia pe care şi-a consumat-o de la începutul acestui caz. Este clar o victorie uriaşă a Simonei Halep şi a sportului românesc. Dar în primul rând a ei, pentru că ea a fost cea care a trecut prin această luptă. E mare lucru să duci o asemenea luptă şi să o câştigi", a afirmat Lipă pentru AGERPRES.
Preşedinta a menţionat că aşteaptă să o revadă cât mai curând pe terenul de tenis pe Simona Halep.
"De abia aştept să o văd din nou pe terenul de tenis, ca toţi românii de altfel. Pentru că e clar că ea de mâine poate să joace din nou tenis dacă noua sancţiune este de 9 luni... Ea e suspendată de mult timp, de doi ani şi ceva cred... au trecut cele 9 luni. Deci aşteptăm să o vedem din nou pe teren şi să redevină acea Simona pe care o ştim toţi", a precizat Elisabeta Lipă.
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a admis apelul depus de jucătoarea română de tenis Simona Halep şi i-a redus la nouă luni suspendarea de patru ani dictată de Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA).

Simona Halep poate reveni pe teren, după decizia TAS

În comunicatul publicat de TAS marţi se precizează că tribunalul a făcut publica partea ''operativă'' a deciziei în acest caz, care a avut două părţi, prima în care substanţa interzisă roxadustat a fost detectată în proba de urină prelevată Simonei Halep pe 29 august 2022, în timp US Open, iar a doua acuzaţie legată de paşaportul biological sportive (ABP), mai precis o probă de sânge prelevată pe 22 septembrie 2022, caz în care s-ar fi făcut uz de o substanţă sau metodă interzisă. În decizia din 22 septembrie 2023, tribunalul independent al Federaţiei Internaţionale de Tenis (ITF) a găsit-o pe Halep vinovată de încălcarea regulamentului antidoping în ambele cazuri şi a dictat o perioadă de suspendare de patru ani.
Simona Halep fusese suspendată pe o perioadă de patru ani pentru dopaj, pe 12 septembrie 2023, de către Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA). ITIA a precizat atunci că un tribunal independent a suspendat fostul lider mondial pentru două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis (TADP).
Simona Halep a dat în judecată compania canadiană care a produs suplimentele nutriţionale din cauza cărora consideră că a fost testată pozitiv şi a fost suspendată patru ani pentru dopaj.
Halep cere despăgubiri mai mari de 10 milioane de dolari de la Quantum Nutrition, care produce Schinoussa Superfoods, după ce testul pozitiv la roxadustat (medicament folosit de oamenii cu anemie, n. red.) din 2022, de la US Open.
Sursă: AGERPRES
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo