Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Emma Răducanu a mai semnat un contract de sponsorizare! Averea strânsă în ultimele luni de campioana de la US Open

Irina Aldea

Publicat 16/06/2022 la 14:41 GMT+3

Emma Răducanu nu are parte de o perioadă prea bună pe plan sportiv, însă campioana de la US Open e magnet pentru sponsori. De curând, britanica a semnat cu al nouălea sponsor, o listă impresionantă.

Emma Răducanu

Credit imagine: Eurosport

Emma Răducanu a devenit la US Open prima jucătoare din istorie care pleacă din calificări și câștigă marele trofeu. Atunci, Răducanu a devenit cea mai mare surpriză din tenisul mondial feminine, după ce Maria Sharapova a câștigat Wimbledon 2004 la vârsta de 17 ani. Răducanu s-a bucurat în mod evident de faimă și a primit foarte multă atenție din partea presei, iar așteptările oamenilor față de ea au devenit și mai mari.
Se pare totuși că presiunea performanței și unele schimbări frecvente de antrenor i-au afectat evoluțiile sportivei, care s-a confruntat și cu numeroase accidentări. După lovitura dată la US Open 2021, Emma Răducanu a fost de nerecunoscut pe teren, dar din fericire pentru ea, lumea încă e foarte entuziasmată să o vadă jucând. La fel și pentru sponsori, care încă se înghesuie la ușa sportivei cu origini în România. Daily Mail transmitea nu demult că deși sumele din sponsorizări nu pot fi verificate, averea Emmei Răducanu a ajuns în ultimele luni la 12 milioane de lire sterline (2,5 milioane de dolari doar de la US Open 2021).
CITEȘTE ȘI:

Emma Răducanua semnat un nou contract de sponsorizare

Răducanu va fi cap de serie la Wimbledon 2022 și, de asemenea, va fi una dintre jucătoarele care vor beneficia de o atenție sporită în timpul meciurilor, asta pentru că HSBC Sports (partener bancar oficial al Wimbledon) a încheiat un parteneriat cu numărul 11 mondial pentru un contract pe patru ani. Răducanu a apărut și în spotul publicitar pentru HSBC Sports în care informează despre parteneriatul lor. Răducanu a câștigat "HSBC Road To Wimbledon" la vârsta de 12 ani.
"Vreau doar să fiu cea mai bună versiune a mea și să le arăt tinerelor fete că tenisul poate aduce o mulțime de posibilități. Experiența HSBC 'Road to Wimbledon' a fost foarte valoroasă pentru mine, deoarece a fost prima dată când am jucat pe acele terenuri cu iarbă și cu siguranță a jucat un rol important în experiența mea de învățare", a declarat Emma Răducanu.
Lista cu sponsorii Emmei Răducanu:
  • Nike
  • Wilson
  • Dior
  • Tiffany & Co.
  • Evian
  • British Airways
  • Porsche
  • Vodafone
  • HSBC Sports
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo