Emma Răducanu își păstrează antrenorul, dar face o altă schimbare majoră! Federer, inspirația jucătoarei de origine română

Emma Răducanu se pregătește pentru o schimbare majoră în afara terenului. Jucătoarea britanică de origine română ar urma să se despartă de Nike și să semneze cu Uniqlo, brandul care l-a avut de curând drept simbol pe Roger Federer. Decizia ar putea marca un moment-cheie în cariera sa.

Cole vs. Crouchy - Alan McManus: "Ronnie O'Sullivan este foarte bun la fotbal!"

Sursa video: Eurosport

Emma Răducanu se pregătește pentru una dintre cele mai importante mutări din afara terenului din întreaga sa carieră. Deși își păstrează stabilitatea pe banca tehnică poate pentru prima dată în carieră, britanica de origine română este pe punctul de a produce o schimbare majoră la nivel de sponsorizare, una care ar putea redefini direcția sa comercială în tenisul mondial.
Potrivit unor surse credibile, Răducanu ar fi decis să se despartă de Nike și să semneze cu Uniqlo, brandul asiatic care a stabilit un nou standard în lumea sponsorizărilor după parteneriatul istoric cu Roger Federer. Mutarea ar urma modelul elvețianului, care a făcut pasul spre Uniqlo într-un moment-cheie al carierei sale, într-o decizie considerată strategică și vizionară.
Deși palmaresul Emmei Răducanu nu se apropie de cel al lui Federer, popularitatea sa, în special pe piața britanică, rămâne extrem de atractivă pentru marile branduri. Campioana de la US Open 2021 continuă să fie una dintre cele mai mediatizate jucătoare din circuitul feminin, iar acest capital de imagine ar putea reprezenta o adevărată mină de aur pentru companiile care vor să se impună în tenisul feminin.
CITEȘTE ȘI:

Emma Răducanu urmează să se despartă de Nike și să semneze cu Uniqlo

Informația privind schimbarea sponsorului nu este, însă, doar un zvon apărut pe rețelele sociale. Craig Shapiro, insider cunoscut în lumea tenisului, a confirmat mutarea. Întrebat de un utilizator despre veridicitatea informației, acesta a răspuns scurt și fără echivoc: "E gata!"
Astfel, Răducanu ar urma să părăsească Nike, brand-ul care îi îmbracă în prezent pe doi dintre "coloșii" tenisului masculin, Carlos Alcaraz și Jannik Sinner, pentru a se alătura Uniqlo, compania care a intrat în forță în tenis printr-un contract colosal cu Roger Federer, după ce în trecut l-a "îmbrăcat" și pe Novak Djokovic.
Elvețianul ar fi semnat un acord în valoare de aproximativ 300 de milioane de dolari, pe o perioadă de zece ani, și a rămas ambasador Uniqlo chiar și după retragerea sa din 2022. Decizia Emmei Răducanu ar putea reflecta, totodată, o schimbare de strategie din partea Nike, companie care pare să-și concentreze resursele pe jucători deja consacrați sau pe campioni de Grand Slam.
Carlos Alcaraz, Jannik Sinner și Aryna Sabalenka, sportivi "îmbrăcați" de Nike, au câștigat nu mai puțin de 11 dintre ultimele 16 turnee de Grand Slam, un argument solid pentru direcția aleasă de gigantul american. În ultimul deceniu, mai mulți campioni de Grand Slam, fie din trecut, fie din prezent, au ales să se despartă de Nike și să își continue cariera alături de alte branduri:
  • 2018 - Roger Federer (Uniqlo), Coco Gauff (New Balance)
  • 2019 - Sofia Kenin (FILA)
  • 2020 - Iga Swiatek (ASICS), Elena Rybakina (adidas)
  • 2022 - Marketa Vondrousova
  • 2023 - Sloane Stephens (FP Movement)
  • 2026 - Emma Răducanu (Uniqlo)
Joe Cole și Peter Crouch s-au întâlnit cu legendarii Alan McManus și Jimmy White pentru o lecție de snooker și le-au povestit cine sunt cei mai buni fotbaliști la acest sport + cine organiza campionate de billiard la Chelsea. Emisiunea va fi sâmbătă de la ora 18.30 pe Eurosport 1. Toate edițiile sune disponibile pe HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo