Englezii l-au dat "de gol" pe Murray! Primul proiect al lui Sir Andy după despărțirea de Novak Djokovic: "Acum e momentul!"
Presa din Marea Britanie a dezvălui ce va face Andy Murray după despărțirea de Novak Djokovic. Britanicul i-a fost alături sârbului timp de 6 luni, după care au decis să se despartă amiabil.
Andy Murray
Credit imagine: Getty Images
După o carieră impresionantă care l-a consacrat drept cel mai bun jucător britanic din istoria tenisului masculin la categoria de simplu, cu trei titluri de Grand Slam în palmares, Andy Murray și-a anunțat retragerea din sport în 2024, după ce a reprezentat Marea Britanie la Jocurile Olimpice de la Paris. Retragerea sa a fost urmată de o colaborare surprinzătoare cu marele său rival, Novak Djokovic, pe care l-a antrenat timp de șase luni în sezonul competițional din 2025.
Colaborarea dintre Murray și Djokovic a fost primită cu entuziasm de fanii tenisului, însă cei doi au decis de comun acord să se despartă după doar jumătate de an: "Mulțumesc, coach Andy, pentru toată munca depusă, pentru momentele amuzante și pentru sprijinul oferit atât pe teren, cât și în afara lui. Chiar m-am bucurat să aprofundăm prietenia noastră", a declarat Djokovic la momentul despărțirii.
La rândul său, Murray a transmis un mesaj de apreciere pentru echipa sârbului: "Mulțumesc, Novak, pentru această oportunitate incredibilă de a lucra împreună și mulțumesc echipei sale pentru tot efortul din ultimele șase luni. Îi doresc mult succes pentru restul sezonului".
CITEȘTE ȘI:
- Kyrgios îl atacă din nou pe Sinner, odată cu revenirea italianului în circuit: "Chiar credeți?!"
- Patrick Mouratoglou: "Djokovic e un jucător aproape mediocru prin comparaţie cu Nadal şi Federer"
Andy Murray a ales ce va face, după despărțirea de Djokovic
La scurt timp după încheierea colaborării, publicația britanică The Times a dezvăluit că Murray are deja planuri bine conturate pentru viitor. Triplu câștigător de Grand Slam, britanicul a decis să devină partener asociat al unei firme de investiții. Murray a explicat într-un interviu motivele din spatele deciziei sale: "Este dificil să te îndepărtezi de un sport precum tenisul, care a fost totul pentru mine atât de mult timp, și apoi să nu ai nimic care să umple acel gol", a mărturisit fostul număr unu mondial.
"Am văzut asta la alți sportivi – atunci când nu au avut alte interese imediat după retragere, le-a fost greu să își găsească identitatea. În plus, am doar 38 de ani, așa că este o perioadă lungă să fii retras. Planul meu a fost mereu să petrec mai mult timp dedicându-mă altor proiecte de afaceri după ce termin cu tenisul, și mă bucur să încep să lucrez la unele dintre ele acum".
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)