Jannik Sinner l-a învins pe unul dintre prietenii săi și e în sferturi la Viena! Medvedev, eliminat
Publicat 23/10/2025 la 23:15 GMT+3
Jannik Sinner s-a calificat la pas în sferturile de finală ale turneului ATP 500 de la Viena, după ce l-a învins în minim de seturi pe conaționalul său, Flavio Cobolli, scor 6-2, 7-6. În runda următoare, favoritul unu al competiției se va duela cu Alexander Bublik, pe care l-a mai întâlnit de două ori în acest sezon. Pe jumătatea inferioară de tablou s-a produs o surpriză, Medvedev fiind eliminat.
Jannik Sinner, discurs de clasă după finala pierdută în faţa lui Alcaraz la US Open
Sursa video: Eurosport
Jannik Sinner a câștigat titlul la Six Kings Slam săptămâna trecută și, după ce a anunțat că nu va participa la turneul final din Cupa Davis, a început asaltul final pentru acest sezon. Înainte de Mastersul de la Paris și Turneul Campionilor, italianul a ales să joace și la turneul ATP 500 de la Viena, unde a început în forță, cu o victorie clară contra lui Daniel Altmaier.
Astăzi, numărul 2 ATP a revenit în sala pentru primul duel din carieră cu bunul său prieten, Flavio Cobolli (22 ATP). Primul set a fost fără istoric, elevul lui Darren Cahill și Simone Vagnozzi impunându-se cu 6-2, dar în actul secund Cobolli și-a ridicat nivelul și s-a mers cu serviciul până în tie-break.
Jannik Sinner, în sferturi la Viena, după o victorie în dopă seturi contra lui Flavio Cobolli
Acolo, Sinner a fost fără greșeală și a închis partida înainte ca lucrurile să se complice pentru el, scor 6-2, 7-6(4), după o oră și 48 de minute.
Aceasta a fost a 17 victorie obținută de Sinner în fața conaționalilor, din tot atâtea partide jucate.
Pentru un loc în semifinalele turneului din capitala Austriei, Sinner se va duela cu Alexander Bublik, cap de serie 8. Kazahul a acces în optimi după o victorie clară împotriva lui Francisco Cerundolo, scor 6-4, 6-2. Sinner și Bublik s-au mai întâlnit de 7 ori până acum, iar italianul conduce cu 5-2 la directe. Ultimele 3 întâlniri au avut loc chiar în acest sezon: Jannik s-a impus în cele mai importante partide, la Roland Garros și US Open, dar a pierdut la Halle.
În general, favoriții și-au respectat statutul la Viena, dar pe jumătatea inferioară de tablou s-a produs și o surpriză. Daniil Medvedev a fost învins în minimum de seturi de Corentin Moutet, scor 6-7, 4-6. Fracezul și-a luat astfel revanșa pentru eșecul din finala de la Almaty de acum 4 zile.
Tabloul sferturilor de finală de la Viena
- Jannik Sinner - Alexander Bublik
- Alex De Minaur - Matteo Berrettini
- Alexander Zverev - Tallon Griekspoor
- Corentin Moutet - Lorenzo Musetti / Tomas Martin Etcheverry
Subiecte asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2210.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2236.png)