Europa, hegemonie fără precedent: 87 din ultimele 88 de Grand Slamuri, câştigate. Două nume pot opri monopolul

Globalizarea tenisului este incontestabilă. Turnee profesioniste se desfășoară în întreaga lume, academiile proliferează în țări fără o tradiție prea mare în tenis, iar tot mai multe naționalități apar în top 20 ATP. Cu toate acestea, când vine vorba de câștigarea celor mai importante patru turnee din lume, Europa nu oferă practic nicio alternativă. Contrastul cu ceea ce s-a întâmplat în mare parte din Era Open este izbitor.

Juan Martín del Potro și victoria sa istorică la US Open, din 2009, e singura excepție într-o eră în care "bătrânul continent" a fost mereu la înălţime. Argentinianul l-a învins pe Rafael Nadal în semifinale și pe Roger Federer într-o finală de neuitat, de cinci seturi, împiedicându-l pe elvețian să câștige al șaselea titlu consecutiv la New York.

De atunci, niciun tenismen din afara Europei nu a mai câștigat un titlu de Grand Slam. Australian Open, Roland Garros, Wimbledon și US Open au fost toate dominate de europeni, o serie care a continuat și în 2026. Această tendință evidențiază impactul celor supranumiţi "Big Three" (Nadal, Djokovic, Federer) și apariția ulterioară a lui Sinner și Alcaraz, dar ridică și o întrebare inevitabilă: cine poate pune capăt unei astfel de dominaţii.

Comparațiile istorice ne permit să înțelegem mai bine fenomenul. Pentru o mare parte a secolului al XX-lea, Statele Unite și Australia au fost adevăratele superputeri în tenisul masculin. Rod Laver, Ken Rosewall, John Newcombe, Jimmy Connors, John McEnroe, Pete Sampras, Andre Agassi și mulți alții au definit ere în care apartenența la Europa nu oferea vreun avantaj structural în dominarea circuitului. America de Sud a produs, de asemenea, campioni, dar lucrurile s-au schimbat în ultimii 25 de ani.

În 2001, Europa încă era cu un pas în spate. Trei dintre cele patru titluri de Grand Slam au fost câștigate de jucători non-europeni și, mai mult, de jucători de trei naționalități diferite: Andre Agassi a triumfat în Australia, Gustavo Kuerten la Roland Garros și Lleyton Hewitt la US Open. Singurul campion de pe "bătrânul continent" a fost Goran Ivanisevic la Wimbledon, o surpriză uriaşă.

Schimbarea de trend a început să devină tot mai evidentă în anii următori. Europa a dezvoltat o structură de tenis extraordinar de complexă, cu un număr imens de cluburi, antrenori, academii și turnee. Oportunitatea de a concura de la o vârstă fragedă pe diferite suprafețe și împotriva unor jucători cu stiluri diverse a creat un ecosistem extrem de favorabil pentru dezvoltarea jucătorilor.

La aceasta se adaugă o circumstanță unică: apariţia lui Roger Federer, Rafael Nadal și Novak Djokovic, cei mai mari 3 jucători din istorie. Andy Murray și Stan Wawrinka, alți doi europeni, au fost la rândul lor fantastici, astfel că americanii sau australienii nu au mai avut vreo şansă.

Ceea ce este extraordinar este că retragerea sau declinul acestei generații nu a creat vidul de putere așteptat. Carlos Alcaraz și Jannik Sinner au preluat imediat ştafeta, în timp ce Alexander Zverev și-a adăugat şi el numele pe lista campionilor de Grand Slam.

În acest moment, pare imposibil să vedem dincolo de Sinner şi Alcaraz, însă există două nume care atrag atenţia şi care pot stopa supremaţia Europei, potrivit Punto de Break. SUA produce în continuare talente, cazul lui Michael Antonius fiind relevant în acest sens, dar sursa citată "merge" pe mâna lui Shelton. "Big Ben" a ajuns la 23 de ani şi pare că maturizarea lui e aproape completă. Bazându-se pe un serviciu fabulos, yankeul are în arsenal toate loviturile şi stă fantastic şi fizic. Are deja 6 tittluri în palmares şi două semifinale de Grand Slam, astfel că mai are nevoie doar de un mic "upgrade" pentru a concura la cel mai înalt nivel.

"Shelton apare ca fiind cel mai natural candidat", scriu jurnaliştii sursei citate când vine vorba de viitorul campion de Grand Slam din afara graniţelor Europei.

Americanii mai dispun de mulţi jucători de valoare, în frunte cu Taylor Fritz, dar al doilea tenismen care poate sparge monopolul instaurat de europeni pare să vină din America de Sud: Joao Fonseca.

"Dacă ar fi să alegem un alt jucător non-european cu potențialul de a pune capăt seriei, toate privirile s-ar îndrepta către Joao Fonseca. Combinația sa de putere, agresivitate și precocitate ne determină să ni-l imaginăm concurând pentru cele mai mari titluri, dacă continuă să se dezvolte corespunzător. Nu este vorba doar de a ajunge în top 10 sau de a ajunge în rundele finale ale turneelor ​​majore: provocarea pentru Fonseca va fi dobândirea consecvenței fizice, tactice și mentale necesare pentru a învinge mai mulți jucători de elită consecutiv, pe parcursul a două săptămâni", e concluzia spaniolilor.