Din acest an, pentru prima dată, fanii din 34 de țări din Europa pot urmări în direct turneul de Mare Șlem, The Championships de la Wimbledon, pe Eurosport. Eurosport transmite turneul în exclusivitate în țări precum România, Belgia, Bulgaria, Olanda, Rusia și Suedia, oferind fanilor posibilitatea de a-i vedea în acțiune pe favoriții lor, cum ar fi Simona Halep, Rafael Nadal sau Novak Djokovic.
Pe lângă transmisiunile turneului pe Eurosport 1 și Eurosport 2, fanii din România vor putea viziona fiecare meci, de pe fiecare teren de joc, și pe Eurosport Player. Asta înseamnă că fanii vor avea acces la aproximativ 250 de ore de transmisiuni în direct pe Eurosport, la televizor sau pe orice dispozitiv mobil.
În plus, Eurosport transmite în direct de la Roehampton și turneul de calificare pentru The Championships, în toate cele 34 de teritorii, pe parcursul săptămânii ce precede startul meciurilor de pe tabloul principal (începând de luni, 26 iunie).
Australian Open
Emma Răducanu a rcunoscut că ar fi avut șanse mici cu Simona Halep la Australian Open: "N-o să mint"
ACUM 14 MINUTE
Ambasadorul Eurosport, câștigător a șapte turnee de Mare Șlem, Mats Wilander, va fi în prim-planul transmisiunilor din districtul SW19, urmând să intervieveze marii învingători, dar și marii perdanți de la Wimbledon, și săanalizeze cele mai interesante partide în magazinul Mats’ Day (Zi de Mats).
Într-un an deja încununat de performanțe ale tenisului, Eurosport anunța în luna ianuarie că finala Open-ului Australian, dintre Roger Federer și Rafael Nadal, a fost urmărită pe canalele sale de 20,7 milioane de telespectatori, devenind cel mai vizionat meci de tenis din toate timpurile și al doilea cel mai vizionat eveniment sportiv din istoria Eurosport. De asemenea, săptămâna trecută, Eurosport a anunțat o creștere cu 18% a audienței medii a turneului de la Roland Garros, în comparație cu aceeași competiție în urmă cu 12 luni.
Peter Hutton, CEO Eurosport, a declarat: „Strategia noastră este să asigurăm conținut premium și să-l facem disponibil fanilor prin intermediul tuturor dispozitivelor. În baza acordului extins cu All-England Lawn Tennis Club, avem toate turneele de Mare Șlem disponibile pe platformele noastre în nu mai puțin de 34 de țări din Europa. Astfel Eurosport devine destinația favorită a fanilor care doresc să vadă cei mai buni jucători de tenis ai lumii arătându-și valoarea la cel mai înalt nivel de competiție.”
Tenis
Finalul celui mai dramatic meci: Aşa a trecut Anisimova, eleva lui Cahill, de Naomi Osaka
ACUM 22 MINUTE