Inițial, circuitele de tenis au fost suspendate până pe 7 iunie, apoi până pe 13 iulie, iar Marca anunță acum că 3 august ar fi noua dată la care se speră revenirea tenismenilor pe teren. Chiar și așa, nu există nicio garanție că începutul lui august ne va oferi normalitatea pe care o cunoșteam înainte de pandemia de coronavirus. În multe dintre statele din lume, situația nu pare a se afla pe un trend descendent din punct de vedere al cazurilor de infectare.
Dacă anunțul făcut de jurnaliștii de la Marca va prinde contur în perioada următoare, următoarele turnee ar urma a fi anulate:
WTA Finals
Emma Răducanu, șanse reale de a ajunge la Turneul Campioanelor! Cum arată clasamentul momentan
ACUM 34 MINUTE
ATP - Hamburg, Newport, Bastad, Los Cabos, Gstaad, Umag, Atlanta și Kitzbuhel
WTA - Bucarești (deja anulat), Lausanne, Palermo, Jurmala și Karlsruhe.

Lista turneelor ATP care au fost anulate:

Indian Wells (Masters 1000, SUA), Miami Open (Masters 1000, SUA), Fayez Sarofim & Co. (ATP 250, Houston, SUA), Grand Prix Hassan II (ATP 250, Marrakech, Maroc), Rolex Monte-Carlo Masters (1000, Monaco), Barcelona Open Banc Sadabell (ATP 500, Spania), Hungarian Open (ATP 250, Budapesta, Ungaria), BMW Open (ATP 250, Munchen, Germania), Millennium Estoril Open (ATP 250, Portugalia), Mutua Madrid Open (Masters 1000, Spania), Internazionali BNL d'Italia (Masters 1000, Italia), Banque Eric Sturdza Geneva Open (ATP 250, Elveția) și Open Parc Auvergne-Rhone-Alpes Lyon (ATP 250, Franța), Mercedes Cup, Libema Open, Fever-Tree Championships, Noventi Open, Mallorca Championships, Nature Valley International, Wimbledon,

Lista turneelor WTA care au fost anulate:

Indian Wells (Premier Mandatory, SUA), Abierto Zapopan (Guadalajara, 125K, Mexic), Miami (Premier Mandatory, SUA), Volvo Car Open (Charleston, Premier, SUA), Bogota (International, Columbia), Istanbul Open (International, Istanbul, Turcia), Porsche Tennis Grand Prix (Premier, Stuttgart, Germania), Praga Open (International, Praga, Cehia), Mutua Madrid Open (Premier Mandatory, Spania), Internazionali BNL d'Italia (Premier 5, Roma, Italia), Internationaux de Strasbourg (International, Franța), Grand Prix De SAR La Princesse Lalla Maryem (International, Rabat, Maroc), Croatia Bol Open (125K), Croatia Bol Open (International, S-hertogenbosch, Olanda), Nature Valley Open (International, Nottingham, Marea Britanie), Nature Valley Classic (International, Birmingham, Marea Britanie), Nature Valley International (Premier, Eastbourne, Marea Britanie), Bad Homburg Open, Wimbledon, Nordea Open, Bucharest Open.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Tenis
România revine în Grupa Mondială în tenisul feminin
ACUM O ORĂ
Moselle Open
Andy Murray e în sferturi la Metz, după o evoluție solidă în fața lui Pospisil! Rezumatul partidei
ACUM 3 ORE