Greg Rusedski, finalist la US Open în 1997, estimează că Novak Djokovic va continua să joace tenis la cel mai înalt nivel cel puțin 3-4 ani de acum încolo. În schimb, are semne de întrebare în privința altor trei sportivi titani, Rafael Nadal, Roger Federer și Serena Williams.
La 34 de ani, Novak Djokovic are unul dintre cele mai bune sezoane din carieră, câștigând toate cele trei titluri majore din 2021, la Australian Open, Roland Garros și Wimbledon. Greg Rusedski a evaluat viitorul circuitului masculin și consideră că următoarea rivalitate majoră va fi între trei jucători.
Roland Garros
Halep și Mouratoglou, vedetele unui super-reportaj CNN, înainte de Roland Garros
ACUM O ORĂ

Greg Rusedski: "Ei bine, cred că Djokovic va mai evolua câțiva ani la cel mai înalt nivel"

"Ei bine, cred că Djokovic va mai evolua câțiva ani la cel mai înalt nivel. M-aș aștepta la cel puțin 3-4 ani. În privința lui Nadal, Federer și Serena am semne de întrebare.
Cred că îl avem pe Djokovic pentru cel puțin încă trei ani. Băieții la care ne uităm, Medvedev, Tsitsipas și Zverev, nu cred că îi vom vedea să câștige 20 de turnee de Grand Slam", a declarat Rusedski pentru talkSPORT.
Fostul număr 4 mondial a dat și un verdict în privința oamenilor care vor domina tenisul după era Federer, Nadal și Djokovic:
"Daniil Medvedev este tipul la care te aștepți că va ajunge numărul unu. Dar asta va fi rivalitatea, între Stefanos Tsitsipas, Alexander Zverev și Medvedev. Probabil li se vor alături și câțiva jucători din generația mai tânără, care vin să bată la ușă. Sunt tinerii Denis Shapovalov și Felix Auger-Aliassime, ai Musetti și ai Sinner, alți patru tipi care urmează să se alăture petrecerii".
https://i.eurosport.com/2021/09/01/3211337.jpg
Novak Djokovic continuă drumul către titlul de Grand Slam cu numărul 21 și către realizarea Grand Slam-ului calendaristic. În turul al doilea, liderul mondial îl va întâlni pe Tallon Griekspoor (121 ATP), din Olanda.
Orice lovitură de la US Open de pe Eurosport vă este oferită de Unibet.
Open Parc Auvergne-Rhône-Alpes Lyon
Cameron Norrie a câștigat turneul de la Lyon
ACUM 2 ORE
Roland Garros
Cine e Nastasja Schunk, noua adversară a Simonei Halep din primul tur la Roland Garros
ACUM 3 ORE