Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Finala Fed Cup | Franța a învins Australia la Perth în meciul decisiv

Irina Aldea

Publicat 10/11/2019 la 11:46 GMT+2

Franța a câștigat finala din 2019 a Fed Cup după ce a învins Australia la Perth cu scorul de 3-2 la general.

Fed Cup

Credit imagine: Getty Images

Franța a triumfat în finala Fed Cup după 3-2 la general. În primul meci al zilei de duminică, Kristina Mladenovic (40 WTA) a produs supriza și s-a impus în fața primei rachete a Australiei, Ashleigh Barty, liderul mondial din WTA, scor 2-6, 6-4, 7-6 (1), la capătul unui meci care a durat două ore și 35 de minute de joc.
În al doilea meci, Benneteau a decis să mizeze pe Pauline Parmentier în locul Carolinei Garcia, însă Ajla Tomljanovic s-a impus în fața adversarei ei de pe locul 122 WTA cu scorul de 6-4, 7-5, la capătul unui meci care a durat o oră și 34 de minute de joc. Australia a reușit astfel să trimită întâlnirea în meciul decisiv de dublu.

Franța, campioană pentru a treia oară în Fed Cup

La dublu, lucrurile au curs în favoarea oaspeților, care au mizat pe cuplul de mare succes Garcia – Mladenovic, spre deosebire de gazde care au ales să le trimită pe teren pe Barty și Stosur. Franțuzoaicele s-au impus la capătul unui meci care a durat o oră și 16 minute de joc, scor 6-4, 6-3, cucerind astfel cel de-al treilea titlu pentru Franța.
În cei 57 de ani de participare, Franța s-a impus în Fed Cup de trei ori (1997, 2003 și 2019). De partea cealaltă, Australia rămâne cu șapte titluri de campioană (1964, 1965, 1968, 1970, 1971, 1973 și 1974). În acest moment, duelul întâlnirilor directe este 5-2 pentru australience. În semifinale, Australia a trecut de Belarus, în timp ce Franța a învins România cu 3-2 la Rouen.

Componența echipelor în finala Fed Cup:

  • Australia: Ashleigh Barty (1 WTA la simplu / 19 WTA la dublu), Samantha Stosur (96 WTA / 12 WTA), Ajla Tomljanovic (51 WTA / 159 WTA), convocată în premieră, Astra Sharma (108 WTA / 136 WTA) şi Priscilla Hon (126 WTA / 641 WTA). Căpitan nejucător: Alicia Molik.
  • Franța: Kristina Mladenovic (40 WTA la simplu / 2 WTA la dublu), Caroline Garcia (45 WTA / 247 WTA), Alizé Cornet (60 WTA / 111 WTA), Pauline Parmentier (122 WTA / 832 WTA), Fiona Ferro (63 WTA/ 284 WTA). Căpitan nejucător: Julien Benneteau.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo