Federer a recunoscut că îl trecuse la "și alții" pe Djokovic! "Cu Rafa a fost ceva total diferit"

Roger Federer a vorbit din nou despre Novak Djokovic, după ce în documentarul pe care l-a lansat ieri admitea că nu i-a oferit creditul meritat sârbului. Elvețianul a revenit asupra subiectului într-un interviu acordat Welt și a explicat că, cel puțin la începutul rivalității cu Nole, nu a simțit că acesta va deveni un mare campion.

Novak Djokovic & Roger Federer

Credit imagine: Getty Images

"Nu i-am acordat lui Djokovic respectul cuvenit", spune Federer în documentarul lansat în această săptămână, numindu-l totodată pe sârb "partycrasher" (spărgător de petrecere). Nole într-adevăr a apărut la cel mai înalt nivel în tenis într-o perioadă în care sportul alb era deja polarizat de bătălia Federer - Nadal, astfel că mulți l-au privit cu reticență și chiar cu ostilitate, fiind considerat un "invitat nepoftit".
Ulterior, sârbul a ajuns să aibă rezultate mai mari decât ceilalți doi titani ai tenisului, însă nimic nu anunța o asemenea răsturnare de situație. Asta probabil și ca urmare a faptului că în primii ani la nivel ridicat Nole a avut probleme de respirație, acestea punându-și amprenta asupra evoluțiilor sale.

Federer l-a simțit mult mai bun pe Nadal decât pe Djokovic, în debutul carierelor celor doi

Federer și-a amintit primul duel împotriva celui mai longeviv număr unu din istorie și a recunoscut că, deși Djokovic i-a luat un set atunci, nu a crezut că acesta va fi un adversar atât de redutabil pe termen lung. În schimb, din primul moment în care l-a întâlnit pe Nadal, lucrurile au stat total diferit, "Matadorul" fiind o adevărată "fiară" pe teren, capabil să își "devoreze prada" la cea mai mică oportunitate ivită.
"Prima oară când am jucat împotriva lui Novak la Monaco, în 2006 (n.r. 6–3, 2–6, 6–3 pentru "Swiss Maestro"). Nu a fost nimic special, nu s-a creat niciun hype în jurul meciului. Și țin minte că nu mi-am zis: "Ia uite-l pe băiatul ăsta".
Nu se vorbise deloc despre el ca despre un jucător care să poată rescrie cărțile de istorie. Cu Rafa, am simțit ceva total diferit, în spatele lui era mult mai multă putere", a dezvăluit Federer, în interviul pentru sursa citată anterior.
Fără îndoială că Nadal a fost un jucător mult mai precoce decât Djokovic, dovadă în acest sens că s-a impus în 6 din primele 7 directe cu Federer. În total, cei doi super-campioni au fost faţă în faţă de 40 de ori, scorul întâlnirilor fiind de 24-16 în favoarea ibericului. 24 dintre aceste întâlniri au avut loc în finalele competiţiilor (15-9 pentru Rafa).
În ceea ce privește duelurile cu Nole, "Mister PeRFect" s-a impus în 7 din primele 9 confruntări, astfel că era firesc ca Federer să nu îi acorde la momentul respectiv atât de mult credit. Ulterior, sârbul a recuperat galopant, cei doi întâlnindu-se până la retragerea elvețianului de 50 de ori (27 de succese pentru sârb, care a mai cedat doar două din ultimele 9 întâlniri directe cu FedEx).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo