Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Federer, antrenorul lui Djokovic? Sugestia savuroasă a unei foste campioane olimpice: "Nu face nimic!"

Irina Aldea

Publicat 28/03/2024 la 13:53 GMT+2

Monica Puig, medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro 2016, a glumit când a auzit că Novak Djokovic a rămas fără antrenor și i-a sugerat sârbului să-l angajeze pe fostul său mare rival, Roger Federer.

Novak Djokovic & Roger Federer

Credit imagine: Getty Images

Miercuri, pe 27 martie, Novak Djokovic a anunțat despărțirea de antrenorul Goran Ivanisevic, care l-a pregătit timp de șase ani, în urma unor rezultate slabe la începutul acestui an. Croatul se alăturase echipei legendarului tenismen născut la Belgrad în vara anului 2019, iar împreună au câștigat 24 de titluri, 9 dintre acestea de Grand Slam.
În acest context, prezentatorul Tennis Channel, Steve Weissman, i-a invitat pe foștii jucători Andy Roddick și Monica Puig să discute despre cine va fi următorul antrenor al lui Novak Djokovic. În timp ce Roddick a indicat spre doi foști tehnicieni din cariera lui Nole, în numele lui Boris Becker și Marian Vadja, Monica Puig a avut o sugestie care a atras toate privirile, numindu-l pe Roger Federer.
CITEȘTE ȘI:

Federer, antrenorul lui Djokovic? Sugestia savuroasă a unei foste campioane olimpice

"Este un pic șocant, dar sunt foarte curios să văd ce va face acum. Putem chiar să glumim și să spunem că Roger nu face nimic, poate ar putea fi o colaborare bună", a spus Monica Puig în glumă. "Dar cred că Djokovic știe ce face. O face de suficient de mult timp ca să știe ce este mai bine pentru el în acest moment al carierei sale".
Puig a mai declarat că Djokovic și Ivanisevic au avut un conflict recent care cel mai probabil a dus la despărțirea lor: "Nu este ceva ce aș face eu, cu siguranță. Este ceva ce aș face mai mult în afara sezonului, pentru că ai puțin mai mult timp să cunoști pe cineva, să vezi ce funcționează, să vezi ce nu funcționează", a adăugat ea. "Uneori, modul în care un antrenor spune ceva poate să nu se potrivească cu un jucător și invers".
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo