Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Federer anunță o super-forță în tenisul mondial masculin! "Ne va întrece pe mine, Nadal și Djokovic"

Irina Aldea

Publicat 29/09/2021 la 15:28 GMT+3

Roger Federer, unul dintre cei mai mari tenismeni din istorie, este de părere că un jucător din noul val, nu peste mult timp, îi va depăși pe el, Rafa Nadal și Novak Djokovic.

Roger Federer

Credit imagine: Getty Images

Roger Federer a acordat de curând un interviu pentru revista GQ, în care a vorbit despre posibilitatea ca un tânăr jucător să întreacă performanțele lui, ale lui Rafael Nadal și Novak Djokovic. Pentru moment, cei trei coloși din tenisul mondial masculin se află la egalitate, cu câte 20 de titluri majore fiecare, însă ne putem aștepta ca Nadal și Djokovic să se mai impună în viitor la turneele de Grand Slam.
Elvețianul s-a concentrat mai mult pe viitor în ultimul interviu acordat. El se așteaptă ca în viitor, nu peste foarte mult timp, un jucător să vină de nicăieri și să întreacă toate aceste recorduri stabilite de el, Nadal și Djokovic, cei considerați cei mai buni tenismeni din toate timpurile.

Un jucător va întrece recordurile lui Federer, Nadal și Djokovic, crede elvețianul

"Cred ca vom asista la așa ceva în viitor. Simt că în zilele noastre - și asta nu înseamnă că pun la îndoială dominația lui Rafa, lui Novak sau a mea, dar simt că este mai ușor acum să domini circuitul pe diferite suprafețe. Pe vremuri, da, am avut trei evenimente desfășurate pe iarbă, dar poate că diferențele erau mai mici.
Simt că atunci erau jucători care excelau pe teren dur, jucători care făceau performanță pe zgură, dar nu atât de mulți jucători care excelau pe toate suprafețele. Așa că da, cred că un nou jucător va veni și va trece de 20 de titluri de Grand Slam, însă nu peste noapte. Cred că vor mai trece câțiva ani până când vom asista la așa ceva", a spus Federer pentru GQ.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo